Ce primează, moralitatea sau legea? Asta este întrebarea la care trebuie să găsească răspuns instanţele într-un caz complicat de "dezmoştenire".

O văduvă din Curteşti este acuzată de copiii defunctului soţ că i-ar fi lăsat fără moştenire, folosindu-se de declaraţii false. Povestea începe în 1996, atunci când un văduv din Curteşti, Ioan Străchinaru, a cunoscut o femeie cu care s-a căsătorit. Bărbatul avea din a doua căsătorie doi copii, o fată şi un băiat, la momentul respectiv adulţi, cu copii. Maria Străchinaru, de 71 de ani, şi-a vândut garsoniera din municipiul Botoşani şi cu banii a ridicat o căsuţă în Curteşti, în care a locuit cu soţul ei până la moartea acestuia, la vârsta de 77 de ani, la începutul acestui an.

Povestea văzută prin ochii fiicei

Avocata fiicei defunctului, Rodica Păun, spune că în urmă cu câteva săptămâni, când aceasta s-a întors din Italia şi a dorit să treacă pe la casa tatălui său, a avut surpriza să constate că pe poartă era pus lacăt, iar mama vitregă era deja mutată peste drum, în gospodăria unui alt vecin.

"Lenuţa Apetria mi-a povestit că în ianuarie tatăl ei a decedat iar ea a suportat toate cheltuielile aferente obiceiurilor creştineşti, împreună cu soţia tatălui ei, dar că acum are motive să creadă că aceasta ar fi deschis succesiunea. Termenul de acceptare a moştenirii este de un an de zile, dar trecuseră abia patru luni. Am făcut un minimum de investigaţii şi am descoperit că proaspăta văduvă, la două luni de la decesul soţului, a scos certificat de moştenitor. S-a prezentat la un notariat, a afirmat că este singura moştenitoare legală şi are şi un testament pe care soţul îl dăduse la acelaşi notariat încă din 2002, în care acesta a declarat că este căsătorit, are doi copii, iar în cazul decesului său, lasă soţiei, Străchinaru Maria, tot ce se va găsi la moartea lui. Doamna a obţinut de la Primărie un act premergător certificatului de moştenitor, şi anume anexa 24 din care rezultă că dumneaei este singura moştenitoare. Este necesar ca notarul să facă investigaţii, să adune probe, astfel că văduva a venit cu doi martori, vecinul de peste drum şi fosta lui concubină, care au declarat că îl cunosc pe defunct şi pe soţia lui, că el nu ar mai fi fost niciodată căsătorit, că nu are copii şi declară, sub prestare de jurământ, că doamna Străchinaru este singura moştenitoare. În baza depoziţiilor celor doi martori, doamna notar vede în testament faptul că defunctul are doi copii şi le atrage atenţia, la care văduva spune că poate martorii au înţeles greşit şi probabil se refereau la faptul că ea nu are copii cu defunctul. În aceste condiţii, notarul eliberează certificatul de moştenitor, în baza testamentului. Imediat, văduva a intabulat moştenirea, declară avocata Rodica Păun.

Potrivit acesteia, testamentul devine valid în momentul decesului testatorului, iar dacă văduva, care în document apărea ca singur moştenitor, ar fi prezentat adevărul- faptul că soţul ei are doi copii, oricum ar fi obţinut o parte mai mare din moştenire.

"Copiii sunt moştenitori rezervatari şi au o cotă-parte, potrivit legii. Niciun notar nu mă poate împiedica să fac un testament, dar moştenitorii mei vor solicita şi vor obţine reducţiunea testamentară- adică micşorarea părţii pe care o primeşte cel în favoarea căruia s-a scris testamentul. Legea le oferă dreptul copiilor de a-şi moşteni părinţii, indiferent de situaţie. Dacă însă defunctul n-ar fi vrut ca fiii lui să primească ceva, îi vindea soţiei sale partea lui", explică Rodica Păun.

Mai mult, avocata subliniază că toată chestiunea putea fi lămurită fără a urma calea penală, prin simpla admitere a erorii de către văduvă şi reluarea procedurii notariale. Numai că, spune Rodica Păun, văduva a refuzat calea amiabilă, deşi în faţa notarului s-a întâlnit cu fiica soţului decedat, a recunoscut-o ca atare, dar a susţinut că atât timp cât ea l-a îngrijit, fiica acestuia n-ar trebui să aibă pretenţii la moştenire.

În aceste condiţii, din punctul de vedere al notarului, chiar dacă acum cunoaşte adevărul, nu poate face modificări cu de la sine putere în documentele deja eliberate. Mai mult, explică procuratorul fiicei defunctului, la scurt timp după ce s-a văzut în posesia moştenirii, văduva a făcut un act de donaţie a casei şi terenului aferent pe care a cedat-o fiului vecinului de peste drum, la care de altfel s-a şi mutat. În faţa unei asemenea atitudini, avocatul este decis să facă plângeri penale soţiei defunctului şi actualului său concubin- care a declarat în fals cum că Ioan Străchinaru nu avea copii-, pentru mărturie mincinoasă, instigare la mărturie mincinoasă şi pentru fals în declaraţii, aceasta fiind singura opţiune de modificare legală a moştenirii. Trebuie spus însă că, cel puţin până în acest moment, doar fiica defunctului a manifestat interes pentru ceea ce a rămas în urma tatălui său.

Ce spun autorităţile locale

Reprezentanţii Primăriei Curteşti, cei care au emis anexa 24, prin care Maria Străchinaru era declarată drept unică moştenitoare a casei de 44 de metri pătraţi, a anexei de 25 de metri pătraţi şi a terenului din jur, de 5.400 de metri pătraţi, susţin că documentul a fost eliberat după ce văduva a declarat pe propria răspundere că defunctul soţ nu are copii şi că ea este singurul urmaş.

"Nu ne putem baza pe registrul de stare civilă pentru că, de exemplu, dacă o persoană din sat se căsătoreşte la Alba Iulia şi este îngropată la Mehedinţi, noi nu avem cum să-i dăm de urmă. Doamna a declarat pe propria răspundere că soţul ei nu are copii, or noi nu putem să o tragem la răspundere", explică primarul Maricel Anton.

Este însă greu de crezut faptul că nimeni din Primărie, în condiţiile în care vorbim totuşi de o comună, nu de un oraş cu peste o sută de mii de locuitori, nu a aflat de demersurile văduvei sau de faptul că aceasta încerca să "ascundă" faptul că soţul ei avea totuşi doi copii dintr-o căsnicie anterioară. Ba mai mult, ridică semne de întrebare viteza cu care Maria Străchinaru a reuşit să rezolve problemele cu actele, ştiut fiind faptul că birocraţia şi plimbările între instituţii sunt vechi "pasiuni" ale românilor.

Vecinii familiei Străchinaru cunosc însă o altă variantă a poveştii. Spun că îi cunosc pe ambii soţi, dar şi pe copiii lui Ioan Străchinaru. "Vecinul a fost căsătorit cu o femeie care a murit şi cu ea are doi copii. Au locuit într-o altă casă, în mijlocul satului, iar după ce soţia lui a murit, a împărţit ce-a avut cu copiii lui, adică le-a dat moştenirea de la mama lor. Copiii au plecat care încotro, iar el s-a luat cu femeia asta şi au făcut casa asta pe terenul pe care el l-a avut de la mama lui, că era o dărăpănătură. Nu i-am mai văzut pe copiii lui de mult timp", spun oamenii din sat.

Povestea văzută prin ochii văduvei

Văduva Străchinaru are o cu totul altă variantă a poveştii şi subliniază că nu a existat nicio discuţie cu fiica soţului ei în privinţa moştenirii. "Eu am avut casă în oraş, am vândut-o şi toţi banii i-am băgat în casa asta. L-am îngrijit pe soţul meu ani de zile, l-am cules din şanţuri, l-am spălat şi m-am chinuit cu el 20 de ani. Ei s-au bătut între dânşii, s-au certat, a fost scandal între ei. De aceea fiică-sa şi fiul nu au venit o dată să-l întrebe de sănătate, când venea în sat dormea la o prietenă, pe aici nu a călcat. Mie mi-a făcut testament cum că rămân cu tot din curte, la fel cum i-am făcut şi eu lui- care rămâne în viaţă moşteneşte. Ce pretenţii pot să aibă acum copiii lui, că doar moştenire ei au primit din ce a rămas după mama lor. Ei pot să spună acum orice vor, să mă ponegrească, dar realitatea e asta pe care v-o spun", susţine Maria Străchinaru.

Cât despre acuzaţia de mărturie mincinoasă, femeia susţine că martorii, printre care şi cel care îi este acum partener de viaţă, nu au înţeles ce i-a întrebat notarul, de aceea probabil au jurat strâmb. Mai mult, neagă faptul că ar fi înstrăinat, prin donaţie, gospodăria pe care a ridicat-o cu defunctul soţ fiului concubinului său actual. "N-am făcut nicio donaţie, nimic", spune Maria Străchinaru, care refuză să înţeleagă faptul că indiferent de relaţia dintre soţul decedat şi copiii lui, aceştia din urmă au tot dreptul la partea lor de moştenire.

Urmează ca justiţia să se pronunţe în privinţa legalităţii şi a moralităţii asupra modului cum văduva a intrat în posesia moştenirii ca unic urmaş al soţului său, în cazul în care avocatul fiicei va face plângeri pentru fals.