Suspectul în cazul furturilor de la Dersca, trimis în judecată

Suspectul în cazul furturilor de la Dersca, trimis în judecată
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi l-au trimis în judecată pe principalul suspect în cazul spargerilor de la Primăria Dersca, întâmplate în primăvara acestui an.

Cezar L., de 28 de ani, din Găineşti, comuna Slatina- Suceava, va fi judecat pentru furt şi tentativă de furt. Dosarul a trecut de Camera preliminară, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 12 septembrie. La începutul lui martie, suceveanul a pătruns în sediul primăriei, a scotocit prin birouri şi a reuşit să fure doar două parfumuri, aparţinând primarului.

După o săptămână, tânărul s-a întors în sediul Primăriei, însoţit de un amic, a forţat un geam şi a intrat în clădire, unde a încercat să taie cu un flex un perete lateral al seifului. Prins de poliţiştii alertaţi de paznicul satului, suceveanul a ajuns în arest preventiv, dar a reuşit să scape de după gratii din cauza anchetatorilor care au uitat să ceară prelungirea arestului cu o zi mai devreme. De partea cealaltă, complicele său a dispărut încă din noaptea furtului.

Cezar L., care va fi judecat în libertate, este cunoscut ca un "cal breaz" de către judecători, acumulând mai multe condamnări pentru furt. El este suspectat şi că a spart peste 100 de vile şi cabane din zona Gura Humorului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
299

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
514

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
151

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...