Spaima şoselelor: Ei sunt şoferii care nu ar trebui să mai urce la volan!

Spaima şoselelor: Ei sunt şoferii care nu ar trebui să mai urce la volan!
Beţia la volan nu are lecuire, nu de puţine ori ea fiind cauza tragediilor petrecute pe şoselele din judeţ. Din fericire, unii dintre aceşti şoferi sunt traşi pe dreapta, în acest fel oamenii legii salvându-le viaţa şi lor, dar şi celorlalţi participanţi la trafic. 

Pe 26 august, în jurul orei 00.25,  A.F., de 23 de ani, din comuna Dersca, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A doua zi, în jurul orei 19.20, a fost depistat în trafic, pe D.C. 23, în comuna Broscăuți, județul Botoșani, autoturismul condus de N.V. de 43 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,00 mg /l alcool pur în aerul expirat. 

"Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei şi au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată", informează IPJ Botoşani. 

Oamenii legii au parte, însă, şi de şoferi cărora alcoolul le dă curaj, aceştia refuzând să se supună testelor obişnuite. Sâmbătă, în jurul orei 22.40, a fost oprit în trafic, pe strada Uzinei din municipiul Botoşani, autoturismul condus de B. M., de 38 de ani, din municipiul Botoșani.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul conducătorului de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
291

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
505

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
149

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...