Primăvara se instalează definitiv. Cum va fi vremea în primele zile de martie

29 februarie, ultima zi de iarnă, aduce precipitații din ce în ce mai puține, dar vânt puternic la munte și în vest. De 1 martie însă, temperaturile vor crește treptat și vor atinge 22 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar maximele vor fi cuprinse între 3 grade Celsius în depresiunile intramontane și 13 grade în sudul țării. Va mai ploua doar pe spații mici în Dobrogea și în estul Munteniei, iar în Carpații de Curbură vor fi ninsori slabe. Vântul va avea unele intensificări temporare în zona montană înaltă și prin regiunile vestice, scrie Digi24.

 

Duminică, 1 martie, vremea va fi plăcută, dar după lăsarea serii, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, ploile vor deveni moderate cantitativ. În zona montană, inclusiv în depresiuni, vor fi precipitații mixte și izolat, polei.

Luni, 2 martie, vor fi averse și chiar descărcări electrice în regiunile vestice, nordice și centrale. La munte, vor fi ninsori și lapoviță și vântul va avea intensificări temporare.

Temperaturile vor crește din ce în ce mai mult, iar marți, vor fi maxime de până la 22 de grade Celsius în regiunile sudice. Tot atunci, din orele serii, vor apărea averse în vestul și în sud-vestul țării.

Cum va fi vremea la munte în primele zile de martie

La munte, în orele următoare, vor mai fi fulguieli doar în Carpații de Curbură, dar vântul va fi în continuare activ pe creste.

Duminică, vor cădea precipitații mixte slabe în masivele nordice, dar noaptea, acestea vor deveni abundente atât acolo, cât și în Carpații Occidentali.

Acestea vor continua și luni, iar marți vor lua o pauză și vor reveni din orele serii doar în masivele sudice și vestice.

Valorile termice vor crește ușor și vântul va sufla cu putere la altitudini mari până la începutul săptâmânii, potrivit sursei citate.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

astăzi, 19:10

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

astăzi, 17:59

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...

Accident cu două mașini pe un drum din județ, două femei preluate de ambulanță! - FOTO

astăzi, 17:05

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, marți după-amiază, pe DN 29, la intersecția cu Roșiori. La locul evenimentului au fost mobilizate o autosp...