A fumat de dimineață, apoi a plecat de acasă: În urma lui, vecinii au dat alarma!

Când s-a produs incendiul, într-un apartament situat pe Calea Națională din municipiul Botoșani, proprietarul nu era în locuință, iar alarma a fost dată de o vecină, care a simțit mirosul de fum. 

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, în această dimineață, într-un apartament de pe Calea Națională din municipiul Botoșani.

Proprietarul nu era în locuință, iar alarma a fost dată de o vecină, care a simțit mirosul de fum. 

La fața locului au fost direcționate două echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, și o ambulanță SMURD. Salvatorii au constatat faptul că ardeau bunurile din cameră, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Pompierii au acționat rapid și au reușit să stingă flăcările în cel mai scurt timp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici nu s-a impus evacuarea celorlalți locatari.

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului ISU Botoșani vă recomandă:

-dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

-dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

-stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră;

-nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

-dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...