Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a decis, pe 9 iulie 2026, conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava profesorului universitar doctor Vania Atudorei, ”pentru contribuțiile remarcabile la dezvoltarea microbiologiei alimentare, pentru activitatea științifică de prestigiu, recunoscută la nivel național și internațional, precum și pentru sprijinul constant acordat dezvoltării Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava”.

 

Stabilit în Canada, prof.univ.dr. Vania Atudorei este microbiolog federal al RMCCM (Registered Microbiologist of Canadian College of Microbiologists) și supervizor al Departamentului Farmaceutic al Eurofins, Montreal, cu dublu doctorat în microbiologie (Elveția și Canada) și cu o experiență de peste 40 de ani.

Născut 9 decembrie 1953, în Botoșani, obișnuiește să spune deseori: ”Botoșanii mi-au dat cultura si aripile care mi-au permis mai apoi să zbor în America de Nord, Africa, America Centrală, America de Sud și multe țări ale Europei”.


(Prof. univ. dr. Vania Atudorei)

Experienţa profesională a renumitului profesor cercetător este una impresionantă, îndeplinind de-a lungul carierei sale înalte responsabilități în domeniul cercetării științifice:

-Director General al Companiei Farmaceutice STERIGEN – Upton, Gubca, Canada;

– Profesor titular în Tehnologii de fabricarea medicamentelor – Colegiul Gerald – Godin, Montreal, Canada;

– Profesor de Tehnologii agroalimentare la Universitatea Guelph – campusul Alfred, provincial Ontario;

 

– Director de Laborator de Microbiologie, Bodycote Canada-Laval;

– Director de Laborator de MICROBIOLOGIE – NEOPHARM, CANADA – BLAINVILLE;

– Director de Laborator de Microbiologie – Biopharm Canada – Laval;

– Director adjunct de Laborator de Microbiologie – Spitalul General Delemont, Jura, Elveţia;

– Microbiolog Şef în Ministerul Mediului, Oficiul Apelor şi Protecţia Naturii -Jura,Elveţia;

– Şef de Laborator Microbiologie – Uzina de Medicamente Terapia, Cluj-Napoca, România;

 

–  Expert internaţional ONU şi Banca Mondială pentru ţări din Africa – ACDI – Agenţia Canadiană de dezvoltare Internaţională : (Maroc, Mauritania, Senegal);

–  Fondator al Asociaţiei AZP Canada pentru companiile farmaceutice, prim- Vice Preşedinte.

În plan diplomatic, are contribuții personale la dezvoltarea relațiilor dintre România și Canada. A susținut comunitatea academică prin schimburi de studenți, înfrățiri de orașe și instituții de învățământ, de artiști, burse pentru studenții români ș.a.

 

Citește și Vania Atudorei, microbiolog: ”Dacă jumătate din medicamentele din farmacii s-ar arunca, populația ar fi mai sănătoasă!”

În luna aprilie a acestui an, Vania Atudorei a fost invitat în studioul Știri.Botoșani.Ro:

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii botoșăneni sunt la datorie zi și noapte, peste 50 de sesizări ale cetățenilor în ultimele 24 de ore! (Foto, Video)

astăzi, 10:52

Siguranța comunității este protejată zi și noapte prin prezența activă a polițiștilor în teren și prin acțiuni care au scopul de a preveni faptele antisociale și de a menține ordine...

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...