Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat

Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) prin care elevilor li se va deconta integral naveta.

La trei ani după ce fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, plafona naveta elevilor, Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă (OUG) care schimbă înapoi regula, pentru ca elevii să aibă naveta decontată integral. Astfel, OUG-ul revine practic la textul de lege dat în 2011 în Legea Educaţiei.

Potrivit OUG, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul local, prin bugetul unităţii de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus într-o postare pe contul său de Facebook că decontarea navetei este direct legată de abandonul şcolar, de aceea ministerul a dorit ca elevii să aibă naveta decontată integral, iar OUG să treacă înainte de începerea şcolii, care va fi pe 12 sepembrie anul acesta.

"Abandonul şcolar reprezintă una dintre problemele cu care se confruntă educaţia, cauza principală pentru existenţa acestei situaţii fiind dată de lipsurile materiale. Trecerea de la gimnaziu la liceu înregistrează, an de an, pierderi mari în rândul celor care ar trebui să îşi continue studiile. Lipsa banilor face ca elevii să renunţe la şcoală, pentru că naveta este costisitoare pentru familie. Pentru că ne dorim ca toţi aceşti copii să vină la şcoală şi astfel să îşi poată contura un viitor mai bun, vom interveni prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să facă posibil decontul integral al navetei elevilor. Lansăm astăzi în dezbatere publică proiectul de ordonanţă, care să poată fi adoptat înaintea începerii anului şcolar 2016- 2017", a precizat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, într-o postare pe Facebook.

La rândul lor, reprezentaţii elevilor salută iniţiativa ministerului.

,,După doi ani în care ne-am luptat pentru un drept constituţional, ce vizează gratuitatea sistemului educaţional din România, Consiliul Naţional al Elevilor a început să redobândească decontarea integrală a navetei pentru elevi. Este un pas esenţial pentru educaţie, prin care am dorit să ne aducem aportul la micşorarea gradului de abandon sau părăsire timpurie a şcolilor, din lipsa banilor, şi mai mult de atât, să ne luptăm pentru colegii noştri şi pentru drepturile lor, în ciuda rezistenţei la schimbare şi a conservatorismului din sistemul preuniversitar. La momentul actual, Ordonanţa se află în dezbatere publică, însă avem pretenţia ca aceasta să fie aprobată în şedinţa de Guvern, până la începutul şcolii, pentru a nu se crea o anarhie legislativă, care să pericliteze actul educaţional", a spus Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor pentru MEDIAFAX.

Sursa: Mediafax

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
116

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
84

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
252

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...