Pirații auto vor putea fi sancționați de la prima abatere!

Pentru că actuala prevedere din legislația taximetriei stabilește că e nevoie de mai multe abateri pentru ca un transportator de persoane neautorizat să fie sancționat, autoritățile vor să facă pedepsirea acestora mult mai ușoară.

 

Pirații auto vor putea fi sancționați de la prima abatere!
Cei care transportă persoane contra-cost, fără autorizațiile impuse de legislația taximetriei, ar putea fi sancționați mult mai ușor, potrivit unui proiect de act normativ aflat acum în dezbatere publică. Practic, aceștia ar putea fi amendați de autorități chiar și dacă n-au fost surprinși făcând taximetrie în mod repetat, ci doar o singură dată. Același lucru a mai fost propus acum un an, dar proiectul nu a ajuns să fie adoptat.
 
Pentru că actuala prevedere din legislația taximetriei stabilește că e nevoie de mai multe abateri pentru ca un transportator de persoane neautorizat să fie sancționat, autoritățile vor să facă pedepsirea acestora mult mai ușoară.
 
Astfel, prin Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, aflat acum în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării, cei care fac taximetrie ilegală vor putea fi sancționați și dacă n-au fost surprinși în mod repetat făcând acest lucru. Pentru asta însă, modificările propuse trebuie să fie adoptate de Guvern și publicate apoi în Monitorul Oficial.
 
Notă: Același lucru a mai fost pus în dezbatere, tot printr-un proiect de OUG, acum un an, la Ministerul Transporturilor. Respectivul proiect nu a mai fost însă adoptat, astfel că legislația a rămas, până în prezent, nemodificată.
 
Amenda de la 1.000 la 5.000 de lei va fi aplicabilă, potrivit proiectului acum în dezbatere, "persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3) (adică fără autorizare de transport persoane/mărfuri, obținută în condițiile Legii taximetriei - n.red.)". Schimbarea adusă de proiect este faptul că se va renunța la sintagma "în mod repetat" din articolul propus spre modificare.
 
Practic, în prezent, cei care fac transport de persoane fără autorizație valabilă pot fi sancționați doar dacă se constată că fac asta de mai multe ori. Așa se face că, de foarte multe ori, după cum subliniază și autoritățile, pentru organele de control este aproape imposibil să demonstreze caracterul repetat al faptei de transport fără autorizație.
 
Dacă această modificare va intra în vigoare, nu doar că cei care fac taximetrie vor fi mult mai ușor de sancționat, dar vor putea să primească amenda respectivă de fiecare dată când sunt prinși, chiar și în două zile consecutive.
 
Eliminarea sintagmei "în mod repetat" din textul de lege este una dintre principalele revendicări ale reprezentanților transportatorilor români, în contextul nemulțumirilor legate de funcționarea neautorizată a serviciului Uber și a celor similare.
 
Atenție! Prevederile proiectului de OUG nu se aplică momentan. Pentru a putea intra în vigoare, acestea trebuie aprobate de Executiv și publicate în Monitorul Oficial.

Avocatnet.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Un sucevean a primit ficatul unui botoșănean aflat în moarte cerebrală

Vineri, 14 Iunie 2019
589

Echipa de la Centrul de transplant Iaşi a efectuat, în noaptea de miercuri spre joi, o prelevare de organe de la un donator din Botoşani aflat în moarte cerebrală, care era internat pe ...

Sute de mii de angajaţi ar putea profita după o decizie prin care un procuror a obţinut în instanţă daune morale uriaşe!

Joi, 13 Iunie 2019
2058

Un procuror a câştigat în instanţă daune morale de 14.400 de euro, după ce a dat în judecată instituția pentru nerespectarea condițiilor minimale de lucru. De asemenea, el va primi și o s...

IMPORTANT: Ce teste genetice sunt recomandate înainte de a rămâne însărcinată și în timpul sarcinii

Miercuri, 12 Iunie 2019
386

Când spunem set de analize uzuale pentru gravide, nu ne gândim automat și la testări genetice. Pe acestea le privim cumva cu teamă și ne dorim să nu ajungem să le vedem prescrise de ...