Necazul transportatorilor, în municipiul Botoșani: Taxa de liberă trecere! "Nicăieri în Europa nu am pomenit așa ceva"

Taxa de liberă trecere instituită de municipalitate pentru mașinile de mare tonaj care circulă prin oraș este contestată de reprezentanții firmelor de transport de persoane, care efectuează curse județene.

Problema a fost dezbătută, joi, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Primăria Botoșani. Reprezentanții firmelor de transport de la nivel local consideră că această taxă este nejustificată, în condițiile în care spun că plătesc impozite pe mijloacele de transport dar și alte taxe pentru a circula pe șosele. 

Transportatorii spun că numai la Botoșani și Dorohoi se percepe o astfel de taxă. 

"Taxa de liberă trecere ne nemulțumește pe toți. Toți colegii din breaslă suntem nemulțumiți. Suntem deja plătitori de taxe și impozite toți operatorii de transport persoane din Botoșani, plătim rovinietă, și nu văd rostul la această taxă. Este de 2,5 lei pe zi pentru microbuz și 6 lei pentru autocar", a spus Marian Apetrei, reprezentantul firmei Apetrans.

Transportatorii afirmă că se face discriminare între operatorii  privați care circulă în municipiul Botoșani, făcând referire la firma care asigură transportul local prin oraș cu maxi-taxi și care, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, este exceptată de la plata taxei de liberă trecere, iar cei care efectuează curse județene și ajung pe străzile din oraș trebuie să plătească această taxă.

"Transportul județean este legat de cel local, că este coordonat de Consiliul Județean și nu există în țara asta decât la Botoșani și Dorohoi speța asta, cu liberă trecere. Am circulat toată Europa și așa ceva nu am întâlnit. Un oraș ca Botoșaniul, cu o suprafață atât de mică, să aibă taxă de intrare. Pe traseul Dorohoi am avut 16 curse și le-am redus la 8. Voi reduce la patru și le pot face cu o singură mașină, în loc să plătesc taxe să mai țin niște șoferi, restrâng activitatea și mă duc eu", a spus un transportator.

Viceprimarul Cosmin Andrei le-a explicat transportatorilor de ce a fost necesară instituirea unei taxe de liberă trecere pentru mașinile cu un tonaj mai mare de 3,5 tone. 

"Administratorul drumurilor din municipiul Botoșani a instituit această taxă tocmai pentru a veni în compensare cu gradul în care este afectat carosabilul de către autovehiculele peste 3,5 tone care pot afecta trama stradală și sumele sunt îndreptate pentru refacere. Taxe și impozite plătim toți, că așa este legea. Variantele de plată ale acestei taxe sunt foarte flexibile, avem inclusiv varianta de taxă de liberă trecere la putător, care este transmisibilă și poate fi plătită și transferată de pe o mașină pe alta, avem varianta pentru o zi, pentru 30 de zile. Aceste taxe sunt de asemenea diferențiate în funcție de tonajul mașinii. Nu este nicio diferență pentru municipalitate că veniți cu un autobuz sau cu un camion încărcat cu pietriș, trama stradală este afectată în egală măsură. Pentru șoseaua de centură nu avem aceste taxe, se plătesc doar pentru careul din interiorul orașului acolo unde administratorul drumului a instituit. Nu putem lăsa autobuzele să meargă în centrul orașului, pentru că și așa traficul este congestionat", a precizat viceprimarul.

Edilul a mai spus că este o practică ca transportatorii să lase călătorii în diferite zone ale orașului, deși există transport local.

"La autogările autorizate, trei la număr, respectiv Autogara veche, Apetrans și Faby Trans, se poate ajunge din orice punct din acest județ fără plata taxei de liberă trecere. Transportul public de persoane este intermodular, se ajunge la autogară apoi normal este să se folosească transportul public local. S-a instituit o practică în care dumneavoastră în favoarea călătorului mergeți și îl lăsați acolo unde are interes și intrați în centrul orașului. Dumneavoastră decideți unde îi lăsați. Dacă am scoate taxa nu ar fi o diferență cu mașinile de transport marfă", a mai spus viceprimarul care i-a invitat pe reprezentanții firmelor de transport ca atunci când se dezabat taxele și impozitele locale să fie prezenți pentru a-ți spune punctul de vedere, la ora actuală fiind tardiv să de facă modificări în condițiile în care dările pentru anul în curs au fost deja aprobate. 

 

Spune-ne opinia ta