Neatenţie în şofat sancţionată cu dosar penal

Neatenţie în şofat sancţionată cu dosar penal
Un botoşănean s-a ales cu dosar penal, după ce a lovit cu maşina pe care o conducea o femeie de 75 de ani din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.

Vineri seară, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de spitalul din localitate, despre faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat o localnică de 75 de ani, victima unui eveniment rutier. Imediat poliţiştii au declanşant o anchetă în urma căreia au stabilit că după prânz, în timp ce efectua manevra de mers înapoi în parcarea unui bloc situat pe str. Dimitrie Cantemir, din Câmpulung Moldovenesc, botoşăneanul de 28 ani a acroșat ușor victima aflată în spatele mașinii.

După impact, conducătorul auto a coborât din autovehicul și a întrebat bătrâna dacă a suferit leziuni şi dacă doreşte ca la faţa locului să intervină vreun echipaj de ambulanţă, însă aceasta a refuzat, lucru confirmat și de victimă. În aceste condiţii, tânărul şi-a văzut de treaba lui. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmi dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
267

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
453

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
139

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...