Locuri insuficiente pentru cazarea persoanelor fără adăpost. Adresă la Ministerul Educației pentru clădirea unei școli

Locuri insuficiente pentru cazarea persoanelor fără adăpost. Adresă la Ministerul Educației pentru clădirea unei școli
Problema cazării persoanelor fără adăpost din județul Botoșani încă nu a fost rezolvată. Numai la nivelul municipiului Botoșani au fost identificate 103 persoane aflate în această situație, locurile disponibile pentru cazarea acestora, în întreg județul, fiind în număr de 83.

Prefectul Dan Nechifor va face o adresă către Ministerul Educației, prin care va solicita punerea la dispoziție a clădirii în care a funcționat Școala nr.3 din municipiul Botoșani, unde să fie cazate pe perioada sezonului rece aceste persoane. Un astfel de demers de preluare a respectivului imobil a fost făcut și de către Primăria Botoșani la Inspectoratul Școlar Județean, dar fără rezultat.

"Ar mai trebui să identificăm în jur de 20 de locuri de cazare. Am să fac o adresă către Ministerul Educației pentru acel spațiu, având în vedere că proprietarul spațiului respectiv este Ministerul Educației, nu Inspectoratul Școlar", a specificat prefectul Dan Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
374

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
660

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
190

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...