LEACURI BĂBEȘTI care ţin la distanţă bolile de sezon

LEACURI BĂBEȘTI care ţin la distanţă bolile de sezon
Odată cu scăderea temperaturilor şi cu variaţiile presiunii atmosferice, organismul face eforturi de adaptare, cele mai afectate fiind aparatul respirator, digestiv (intestinal gros), pielea, dar şi latura emoţională, scrie Evenimentul Zilei. Dovadă stă avalanşa de cazuri de viroze respiratorii, tulburări intestinale, erupţii pe piele (în special herpes) sau depresii din această perioadă.

Propolisul, bun în tratarea tusei şi a diareei

Specialiştii în medicina naturistă recomandă o serie de leacuri care previn bolile de sezon. De exemplu, pentru protejarea aparatului respirator, Asociaţia Română de Homeopatie indică preparate pe bază de muguri de alun, măceş şi fag, care reglează imunitatea şi au acţiune antispastică fără a ataca ficatul. Dacă tusea persistă, puteţi încerca siropul de napi fierţi cu puţină miere sau cunoscutul ceai din foi de ceapă. Tot pentru calmarea tusei, se iau zece cepe şi o căpăţână de usturoi, se fierb într-un litru de lapte, apoi se adaugă miere. Se administrează o linguriţă din preparat din oră în oră, mai multe zile.

Compresele cu felii de cartofi cruzi pe frunte alungă durerile de cap, asociate răcelilor. Dacă migrenele nu cedează, se poate bea suc de cartofi cruzi (un sfert de pahar de trei ori pe zi). De departe, produsele stupului se numără printre cele mai bune remedii naturale de stimulare a imunităţii, dezinfectare a căilor respiratorii şi chiar de combatere a diareei. O cură presupune administrarea zilnică a 3 linguriţe de propolis sau o linguriţă de lăptişor de matcă cu 3 linguriţe de miere.

Pentru afecţiuni ale intestinului, medicii recomandă suplimente cu afin, merişor şi genţiană, infuzie de coada-şoricelului (recomandată chiar şi pentru sugari) şi uleiul volatil de cimbru (se găseşte la plafar)- 3-4 picături pe zi.

Plimbări în natură şi alimente integrale

Depresia de toamnă, o altă problemă cu care ne confruntăm când temperaturile scad şi lumina solară este mai slabă, poate fi prevenită sau tratată printr-o alimentaţie bogată în carbohidraţi buni (paste integrale, orez brun, pâine neagră, ciocolată amăruie, fructe etc.) şi o hidratare optimă. Psihologii recomandă, de asemenea, cât mai multe plimbări în aer liber în această perioadă şi distracţii diversificate seara.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
28

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...

Tânărul fermier din Botoșani: Viața între doctorat și câmpurile de rapiță din satul natal! (Foto)

astăzi, 10:09
400

Gabriel Iustinian Saveliev este din comuna Broscăuți, județul Botoșani. A studiat la Facultatea de Agricultură din cadrull Universității de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad&rdq...

”Minune” în sediul Poliției Locale din Botoșani, cu o femeie din Ialomița!

astăzi, 09:44
194

În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 10.30, o patrulă a Poliției Locale Botoșani, care acționa în zona străzii Independenței din municipiu, a observat în parcarea u...