Incident grav la o şcoală din judeţ! Elev trimis cu ambulanţa la Iaşi! FOTO

Incident grav la o şcoală din judeţ! Elev trimis cu ambulanţa la Iaşi! FOTO
Incident nefericit la școală din județul Botoșani, unde un elev a fost rănit grav în timpul unei pauze, în timp ce se afla în curte. Copilul a fost lovit în cap de o poartă şi a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.

S-a întâmplat vineri, înaintea prânzului, la Şcoala "Tiberiu Crudu" din Tudora, acolo unde, într-o pauză, un copil a împins poarta de fier a şcolii, pusă pe şine, iar aceasta l-a lovit pe băiatul de 9 ani. Imediat, a fost alarmată conducerea şcolii, care a sunat la 112, la şcoală ajungând o ambulanţă care l-a preluat pe copil.

Iniţial, acesta a fost adus la Secţia de Pediatrie Botoșani, însă medicii de aici au decis că se impune transferul la clinica de specialitate a Spitalului Clinic de Urgenţă "Dr. N. Oblu" din Iaşi. Şi asta deoarece copilaşul a fost diagnosticat cu traumatism cranio- cerebral acut deschis, sângerare a urechii stângi şi fractură deschisă de gambă.

Primarul comunei Tudora, Mihai Petria, spune că incidentul a fost adus la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Judeţean. "Din câte mi-a povestit directorul şcolii, copiii se jucau în pauză, unul a împins poarta care a sărit de pe şină, că e o poartă masivă rulantă, care a căzut peste copil. A fost un incident nefericit, aşa a fost caracterizat de către conducerea unităţii de învăţământ", susţine primarul Mihai Petria.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Botoşani au fost informaţi de conducerea unităţii de învăţământ despre incident. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, inspectorul şcolar Ciprian Manolache, la nivelul şcolii s-a dispus constituirea unei comisii de anchetă, urmând ca la Tudora să se deplaseze şi o echipă de la IŞJ pentru a cerceta cele întâmplate.

"De asemenea, trebuie să vedem dacă s-au respectat toate procedurile în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa elevilor şi dacă aceştia au fost supravegheaţi corespunzător de cadrele dicatice responsabile", spune Ciprian Manolache.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean atacat noaptea pe stradă de un tânăr de 20 de ani!

astăzi, 12:02
36

La data de 25 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoș...

Liberalii și-au depus candidaturile pentru Consiliul Județean Botoșani. Iftime: ”Politica nu este doar vot, este despre cum poți să faci bine oamenilor!” (Foto, Video)

astăzi, 11:33
131

Partidul Național Liberal de la Botoșani a depus astăzi candidaturile pentru președinția Consiliului Județean și pentru funcțiile de consilieri județeni.”Lumea așteaptă schimbarea...

Cosmin Andrei, PSD: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

astăzi, 10:53
83

„Dragi botoșăneni, vă mulțumesc pentru încrederea acordată în 2020. Am finalizat proiectele rămase neterminate, am finalizat proiecte început de mine și voi mai finaliza...