Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului!

Începând de vineri, creştinii ortodocşi intră în Postul Sfintei Marii, care durează pînă la marele praznic, închinat Maicii Domnului, pe 15 august.

Este o perioadă rînduită de Biserica Ortodoxă pentru întoarcerea la pocăinţă şi smerenie, la dragostea pentru Maica Domnului şi pentru semenii noştri.

Joi se lasă secul, mai devreme cu o zi, deoarece 31 iulie pică în zi de vineri. În aceste două săptămîni, vom sărbători şi Schimbarea la Faţă din 6 august.

Sinoadele bisericeşti au hotărît unele pogorăminte, adică abateri nevinovate de la normele existente, acceptate de Biserică. Copiii de pînă la 7 ani, bătrînii, bolnavii şi femeile gravide sunt scutiţi de post pe anumite perioade.

Purificarea trupească trebuie împletită cu cea spirituală. Rugăciunea, gîndurile pozitive, împăcarea cu duşmanii, lupta împotriva păcatului trebuie să ne însoţească în aceste zile.

"De multe ori pierdem toată osteneala noastră şi toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea şi limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gînd şi toată fapta rea se exprimă întîi prin limbă. Trebuie mare băgare de seamă", spune părintele Cleopa, îndemnîndu-ne în Postul Sfintei Marii să ne adresăm semenilor noştri, oricine ar fi ei, cu o vorbă bună şi un gînd curat.

"Căci postul potoleşte trupul, înfrînează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă", spune Sfîntul Ioan Gură de Aur.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
374

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
660

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
190

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...