Hrebenciuc: E legea 78 facuta de Stoica in 2000, atunci am aprobat-o ca tampitii/Sova: Modificati-o

Hrebenciuc: E legea 78 facuta de Stoica in 2000, atunci am aprobat-o ca tampitii/Sova: Modificati-o
Senatorul Dan Sova a discutat cu deputatul Viorel Hrebenciuc despre necesitatea dezincriminarii faptei de folosire a influentei politice de catre liderul unui partid in scopul obtinerii unui folos necuvenit, sustinand ca aceasta modificare trebuie pornita de la Ministerul Justitiei "cu inteligenta", se arata in stenogramele DNA, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, discutia dintre cei doi s-a purtat si in contextul in care Viorel Hrebenciuc este inculpat pentru savarsirea unor asemenea infractiuni, concluzionand ca, intrucat acesta era "un demers controversat", nu poate fi realizat printr-o propunere legislativa a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege initiat de Ministerul Justitiei.

Procurorii sustin ca Dan Sova a promis ca in schimbul ajutorului acordat pentru a deveni presedintele PSD il va determina pe ministrul Justitiei sa initieze un asemenea proiect, avand in vedere ca el personal nu poate deveni ministru al Justitiei din cauza unui dosar penal aflat pe rolul DNA, in care are calitatea de suspect.

"Viorel Hrebenciuc
: Si mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, ca aici aceeasi chestie spune. Aia e lege facuta de Stoica in 2000, atunci am aprobat-o ca tampitii. Pana acum cativa ani lumea nu baga in seama, nici procurorii nu se uitau la ea. Nastase a fost prima victima a acestei legi. E un articol 13 care spune asa: influentarea in calitate de sef - nu sef...

Dan Sova: De partid.

Viorel Hrebenciuc: ...de partid, nu stiu ce, organizatie si altele, nu numai partid, influentarea si luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obtinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul.

Dan Sova: Asa l-au bagat si pe Liviu cu referendumul.

Viorel Hrebenciuc: Exact. Si atunci, boss, asta este un articol doborator: orice telefon care il dam - ca eu am zis asta in Biroul Permanent... (...) Am zis, domne, pe aceasta lege, Dane, orice telefon il dai este influentare. Daca eu sun pentru un primar din colegiu, noi trebuie sa lamurim ce facem ca parlamentari, care e rolul nostru. Eu, daca ma bat pentru un primar sa ii dau bani la drum - ca pe urma ma vad oamenii acolo, nu? Ma iau de guler ca nu rezolv cu drumul. E, in momentul acela e influentare!

Dan Sova: Da, da. (...)

Viorel Hrebenciuc: Deci asculta ce spun, aia nu e o chestiune...

Dan Sova
: Nu, codul integritatii...

Viorel Hrebenciuc: Trebuie puse la punct astea pentru ca, iti spun, suntem degeaba. Tot asa, ma chemase pentru asta acum cativa ani si zic: Domne, dar vedeti ca e asa? Si zice: Domnule Hrebenciuc, nu eu am facut legea. Ce sa ii spun? Ce sa ii spun? Aici, uite, la asta, la Brasov si la acesta, la Sarbu si la mine, e trecuta asta.

Dan Sova:
Vreau sa va spun un lucru: cand am vorbit cu cativa judecatori - ca sunt prieten, sunt 15 ani de bara - Voi sunteti nebuni? Si mi-au spus: Puisor, dam ce ati reglementat voi. Voi ati scris, noi aplicam.

Viorel Hrebenciuc: Exact.

Dan Sova
: Modificati legea.

Viorel Hrebenciuc: Nu, trebuie facuta o chestiune foarte clara.

Dan Sova:
Dar trebuie pornita de la Ministerul Justitiei cu inteligenta.

Viorel Hrebenciuc:
Vezi ca asta e procedura acum, vezi ca poate sa fie si
avantajul tau.

Dan Sova:
Da, dar pentru asta ar trebui sa nu am dosar, ca sa ma poata pune la Justitie, ca am discutat cu Victor treaba asta", se arata in stenogramele DNA.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
110

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
78

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
242

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...