Fostul consilier al primarului municipiului Botosani, condamnat la cinci ani de puşcărie!

Fostul consilier al primarului municipiului Botosani, condamnat la cinci ani de puşcărie!
Fostul consilier al primarului Ovidiu Portariuc, Sorin Rîznic, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la înşelăciune, într-un dosar instrumentat de DIICOT împotriva clanului Cordunenilor din Iaşi.

Instanţa l-a achitat însă pentru infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi a încetat procesul ăemtri săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia a fost dată joi de Tribunalul Maramureş, dar nu este definitivă.

Rîznic, alături de alţi 26 de inculpaţi, a fost trimis în judecată în anul 2010. El a fost acuzat de procurori că ar fi racolat mai multe persoane, care în baza unor documente false ar fi obţinut credite frauduloase, banii ajungând la Corduneni. Potrivit rechizitoriului "inculpatul Sorin Rîznic a fost acceptat ca şi sprijinitor al grupării în cursul anului 2008 (putem aprecia că anul 2008 este perioada în care inculpatul Sorin Rîznic şi-a început activitatea infracţională în cadrul grupului deoarece din anul respectiv datează primele acte materiale ce se referă la obţinerea creditelor bancare frauduloase) datorită potenţialului său infracţional în materia creditelor bancare frauduloase (este administratorul unei firme folosită pentru obţinerea creditelor mai sus menţionate). În concordanţă cu probatoriul administrat inculpatul Sorin Rîznic se afla în directă subordonare a inculpaţilor Călin Vasile fost Corduneanu şi Bogdan Iulian Cătălin fiind folosit de aceştia la racolarea unor persoane interpuse şi întocmirea în fals a actelor necesare obţinerii creditelor bancare frauduloase".

Mihail Sorin Rîznic a fost angajat la Primăria Municipiului Botoşani pe un post de consilier şi urma să se ocupe de Parcul de Agrement Cornişa. Vestea că acesta este judecat în urma unui dosar instrumentat de DIICOT a creat un imens scandal în toamna trecută, astfel că primarul Ovidiu Portariuc l-a demis, chiar în timp ce se afla în Statele Unite ale Americii.

 

Spune-ne opinia ta