Mioara Lăcrămioara Hrinciuc, Luana pentru prietenii italieni, are 45 de ani, este originară din Botoșani, este căsătorită cu un cetățean italian și trăiește la Trentola Ducenta, o localitate cu aproape 20.000 de locuitori, situată în provincia Caserta, din regiunea Campania.
Luana Hrinciuc va candida la alegerile din Trentola și spune că a fost o decizie de moment. "O prietenă italiancă, dar de origine română, adoptată de o familie de italieni, candidează și ea și așa m-a prezentat comitetului format. Sunt o persoană sinceră până în măduva oaselor și deschisă spre cunoaștere. M-am prezentat așa cum sunt eu, cum văd eu Trentola prin ochii de ”stranieră”, cu cunoștințele economice dobândite în facultate și cu experiența mea de consilier. Am putut să introduc ideile mele în Programul propus. Sunt prima ”stranieră” care candidează aici, suntem egali femei si bărbați pe liste, îmi doresc să fiu prima reprezentanta în consiliul local din partea românilor din comunitate", a spus, pentru diasporaazi.ro, românca Mioara Lăcrămioara Hrinciuc.
Se mai gândeste să se întoarcă în România? "La început nici nu visam altfel. Gândul de a rămâne departe de familie, de casă, ne-a măcinat pe toți, știu sigur. Tot căutând resurse pentru a-ți realiza visul, ne dăm seama că au trecut mulți ani, că avem familii aici, că merg la școală copiii noștri și pentru ei aici e ACASĂ. Că fac sacrificii să merg acasă în România în vizită să-mi potolesc dorul de țară, dar ajunsă acolo nu-mi mai găsesc starea și vreau să mă întorc. Că încarc în valize dulcețuri de la mama și borcane de brânză (de oaie bineînțeles) și cu cât insistă mama, cu atât mi-e mai greu să-i spun că aici “roba” românească are alt gust. Că nu e vină mea dacă fredonez muzică străină sau că nu pot vorbi altfel decât într-o neo limbă moldavo – italiano – napoletană și o înțelegem numai noi. Voi continua să mă întorc acasă la părinții mei, la iarba verde, la apă curgătoare din sat, la mămăligă mea fără tacâmuri".
Ce mai așteaptă de la România? "Dacă mă voi gândi la repatriere, atunci aștept ca acolo să mă întâlnesc cu românii mei. Să nu le fiu o străină. Să pot merge la un ghișeu să-mi plătesc dările și să primesc un zâmbet care nu costă nimic. Să-mi pot duce mama la spital și să nu întreb în dreapta și în stânga ”cât să dau“. Să pot vorbi cu medicul uitându-mă în ochii lui și nu împinsă de spate din birou. Să pot cumpăra ce-mi place fară să fiu mințită și nesigură de produs. Să le pot arată nepoatelor mele ce frumoasă e România mea dragă și cât de dulce e graiul românesc. Și atunci mă voi întoarce. Poate pentru totdeauna".
