DSP: Peste o sută de noi infectări raportate în Botoșani. Incidențele de marți

DSP: Peste o sută de noi infectări raportate în Botoșani. Incidențele de marți

Alți 110 botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP). Instituția a transmis incidențele de infectare de sâmbătă, pentru fiecare dintre cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Cinci localităţi din teritoriu prezintă incidențe de peste 3 infectări per mia de locuitori. Cea mai ridică rată se înregistrează în comuna Sulița, unde sunt 7,60 cazuri per mia de locuitori, apoi în municipiul Botoșani, unde indicele ajunge la 4,97. Urmează comuna Mihai Eminescu, cu rată de 3,77, comuna Stăuceni, cu indice de 3,47 și Pomârla, cu 3,03 cazuri la mia de locuitori.

Mai bine de jumătate dintre noile cazuri confirmate au fost depistate în rândul locuitorilor din municipiul Botoșani (69).

La nivel județean, se atinge o incidență de infectare de 2,31 per mia de locuitori.


 

 

Spune-ne opinia ta