Două dosare penale, în două zile. Ce scuză a găsit botoșăneanul în fața polițiștilor!

Două dosare penale, în două zile. Ce scuză a găsit botoșăneanul în fața polițiștilor!
Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Botoşani, a reuşit în două zile consecutive să încalce legea, alegându-se cu două dosare penale la regimul rutier, dar şi cu o sancţiune contravenţională. 
 
Pe 30 noiembrie, la ora 20.15, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, la intersecția DN 2E cu DN 17A, pe raza comunei Marginea, a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului condus de un bărbat de 39 ani, din comuna Ripiceni, județul Botoșani.
 
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Susnumitul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului.
 
 În dimineaţa zilei următoare, pe 1 decembrie, la ora 08.15, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, la intersecția DN 2E cu DJ 209K, raza comunei Marginea, au oprit pentru control autoturismul care se deplasa pe DN 17A din comuna Marginea, pe direcția comuna Sucevița–municipiul Rădăuți, condus de acelaşi bărbat de 39 de ani, din comuna Ripiceni, jud. Botoșani, care a declarat verbal că nu are asupra sa cartea de identitate. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că şoferul are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată din 30.11.2017, ora 20.15, în urma săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, moment la care a fost depistat, pe raza comunei Marginea, cu o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 

Scuzele nu i-au anulat dosarul penal!
 
Conducătorul auto a declarat că în noaptea de 30.11/01.12.2017 s-a cazat la o pensiune din comuna Sucevița, iar în momentul în care a fost oprit (în dimineața zilei de 01.12.2017) de către echipajul de poliție se deplasa către domiciliu, justificându-și fapta prin aceea că nu avea cine să îl transporte până în jud. Botoșani, iar autoturismul nu avea unde să-l lase.
 
 Şoferul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R, cu amendă pentru faptul că nu avea asupra sa cartea de identitate.
 
De asemenea, s-a întocmit un nou dosar penal privind infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a  unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.
 
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la responsabilitatea de care şoferii trebuie să dea dovadă în trafic şi de respectul pentru viaţa şi siguranţa celorlalţi conducători auto. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
336

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
586

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
167

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...