Deputații au votat: Legea stării de alertă va intra în vigoare săptămâna viitoare

Deputații au votat: Legea stării de alertă va intra în vigoare săptămâna viitoare

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Guvernului privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, fiind făcute mai multe modificări. S-au înregistrat voturi 267 ‘pentru’, 26 ‘împotrivă’ şi 5 abţineri.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei. Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare, cel mai devreme luni.

Actul normativ adoptat prevede şi posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, aceste prevederi fiind introduse de parlamentari.

“Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii”, prevede textul adoptat.

De asemenea, se mai precizează că, în cazul în care starea de alertă se instituie în cel puţin jumătate de ţară, este nevoie de încuviinţarea Parlamentului în termen de 5 zile. În forma Guvernului această prevedere nu exista, iar în forma adoptată de Senat, încuviinţarea stării de alertă era necesară doar dacă această măsură era luată la nivelul întregii ţări.

“Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”, se menţionează în textul adoptat.

De asemenea, Parlamentul poate aduce modificări măsurilor propuse de Guvern în starea de alertă.

Deputaţii jurişti au reintrodus unele articole referitoare la restricţii propuse în proiectul Guvernului, care fuseseră eliminate marţi de Senat, iar altele au rămas în forma Camerei superioare.

“Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară” - sunt alte prevederi adoptate de deputaţi.

Deputaţii au aprobat introducerea unui amendament care prevede posibilitatea deschiderii centrelor comerciale mai mici de 15.000 de metri pătraţi.

“Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU. Măsura nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, se arată în document.

Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, mai prevede un amendament adoptat de deputaţi.

Proiectul va aştepta la Parlament două zile - termen în care acesta poate fi atacat la CCR, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod portocaliu de furtună pentru mai bine de jumătate de județ

astăzi, 18:19
904

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip Cod Portocaliu de vreme rea, valabilă pentru nu mai puțin de 39 de localități din județul Botoșani, duminică.Mete...

Radu Anton a fost depus la Capela Militară. Va fi înmormântat în satul natal

astăzi, 18:04
978

Colonelul în rezervă Radu Anton, trecut în neființă vineri, a fost depus la Capela Militară din municipiul Botoșani, în această după-amiază, informează reprezentanții Inspe...

Dacă nu votați, nu vă așteptați să contați. E simplu

astăzi, 17:57
145

de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:Am locuit vreme de patru ani în Belgia și la fiecare sfârșit de săptămână când ne permitea vremea, călătoream prin s...