Calendarul ortodox îl prăznuiește astăzi, 5 august, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (23 iulie 1913 - 5 august 1960), monahul născut în Crăinicenii Botoșanilor, pe care moartea l-a săvârșit la doar 47 de ani, după ce s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva.
Pentru botoșăneni, însă, Crăiniceni nu înseamnă doar Sfântul Ioan Iacob, ci și Maria, pe care preoții contemporani o numesc ”sfântă nescrisă în calendar”. Maria, Bunica Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
Maria Iacob a trăit între anii 1848-1923. După numeroasă mărturii, Bunica Maria și-ar fi dorit să ia drumul mănăstirii. Însă, atunci când nepotul ei rămâne orfan de mamă la șase luni, apoi orfan și de tată la trei ani, Bunica Maria își asumă educația sărmanului Iliuță (numele de botez al Sfântului era Ilie). Așa se face că, atât cât a mai trăit, Bunica Maria nu s-a mai despărțit de nepot. Când era mic, îl purta într-o traistă, de unde copilul privea cu nesaț și curiozitate inocentă lumea. Când a venit vremea, l-a dat la școală și a insistat ca el să învețe carte. Iliuță era primul în clasă, iar istețimea lui avea să îi umple Bunicii inima de bucurie. Seara, Iliuță citea din Sfânta Scriptură și, de fiecare dată când băiatul ajungea la Pătimirile Mântuitorului, bunica Maria plângea. ”Plâng, că sunt bătrână și, după moartea mea, vei rămâne singur și orfan pe lume. Eu nu-ți doresc altceva mai bun în viață decât să ajungi preot și să-I slujești lui Hristos”, i-a spus Bătrâna într-o zi.
Peste ani, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris despre bunica lui. În poezia „În brațele părintești”, Bunica Maria este prezentată drept ”bătrână sfântă: „O, scumpa mea bătrână sfântă,/ Eu tot ce am îți datoresc,/ Căci m-ai adus la cunoștința/ Părintelui Celui ceresc”.
Într-un alt text intitulat „În amintirea bunicii mele care se chema Maria”, vorbește despre blândețea sfântă a acestei femei și despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-l crește: „Te văd cu ochii minții/ Așa precum erai,/ Cu chipul blând ca sfinții,/ Cu farmecul în grai./ Cu-al vieții sac în spate,/ Cu umbletul domol,/ Vădindu-ți des în lacrimi/ La inimă un gol./ Era dorința sfântă/ Ce nu s-a împlinit,/ De-a-ți mântui valeatul/ Ca maică la un schit./ Și pricina cea mare,/ Bunică, eu o știu:/ Îs numai eu mișelul,/ Acela care scriu./ Căci eu ți-am fost povara/ Pe umerii slăbiți,/ Fiind rămas în lume/ De mic fără părinți./ Purtatu-m-ai în cârcă/ Pe drumul spre ogor/ Și-ai privegheat alături/ De micul tău «odor»./ Eu dragostea de mamă/ La tine am aflat/ Și temerea de Domnul/ Mereu m-ai învățat./ Cu pace odihnește/ La cer, bunica mea,/ Acolo unde mintea/ Adeseori zbura”.
Alături de mamele de sfinți români pe care le cinstim în 2026, probabil că, la un moment dat, în rândul sfintelor noastre își va găsi locul și această bunică.
”Bunica sa sfântă, care nu este canonizată”
În Duminica Sfinților Români, Bunica Maria a fost pomenită în fața creștinilor aflați la Mănăstirea Zosin din județul Botoșani. În predica din cadrul slujbei, Arhim. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii Almaș din județul Neamț, a vorbit despre Sfântul ioan Iacob, despre Sfântul Cuvios Cleopa, dar și despre sfintele femei care au stat alături de aceșți mărturisitori ai lui Hristos: Bunica Maria și Mama Agafia.
”Ca să înțelegi profunzimea unui sfânt român, iată ce spune Sfântul Ioan Iacob: „Fii pribegi ai ţării mele / Necăjiţi între străini / Nu uitaţi menirea voastră / De Români şi de Creştini". Cât de dulce și de cald vorbește Sfântul Ioan în versurile sale despre poporul său, despre neamul său, despre Bunica sa sfântă, care nu este canonizată. Bunica Sfântului Ioan Iacob care i-a fost mamă, care i-a fost tată, care i-a fost învățător. Care plângea când Sfântul Ioan îi povestea despre Patimile Domnului, Bunica cea sfântă care, în batistuța ei, ducea jertfa la Sfântul Altar. Care făcea crucea mare în fața sfintelor icoane, se închina, plângea, Îl slăvea pe Dumnezeu și Îi mulțumea pentru necazuri.
O prăznuim astăzi, cum o prăznuim și pe Mama Părintelui și Sfântului nostru Cleopa, Mama Agafia, care a lăsat casa și totul și s-a dus la Mănăstirea Agapia. Și Sfântul Părinte fiind în pustietate, prigonit și amărât, chinuit și hăituit de puterea ateistă, Mama nu știa nimic de el. Plângea, mergea de la chilie până la poarta mănăstirii, și când vedea un om îl întreba: ”Nu l-ai văzut pe Cleopa al meu? Unicul meu fiu, atât mi-a mai rămas?”. Câte lacrimi a vărsat Maica Agafia! Câtă durere a trecut prin inima ei de mamă și de monahie! Dar răbdarea a întărit-o. Sfântă nescrisă în calendar!”, a spus în cuvântul de învățătură Arhim. Siluan Antoci, originar din Botoșani.
”Vom avea și bucuria de a avea încă o sfântă în județul Botoșani!”
Arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin, a vorbit în aceeași duminică închinată Sfinților Români despre Bunica cea sfântă, încă necanonizată.
”Bunica Sfântului Ioan Iacob, în curând va fi canonizată, dacă Dumnezeu va ține lumea în pace, și vom avea și bucuria aceasta de a avea încă o sfântă în județul Botoșani. Ea se află acum în cimitirul acela atât de tăcut, atât de liniștit de pe malul Prutului, la Crăiniceni”, a spus Arhim. Teodosie Pleșca.
Nu este deloc întâmplător că aici, la Botoșani, avem atâția oameni cu viață sfântă. În Botoșaniul pe care Arhim. Siluan Antoci deseori îl numește ”Betleemul neamului românesc”.
”Sfântul Ioan Iacob este un sfânt foarte mare printre Sfinții Români și este Sfântul nostru, al botoșănenilor. Dacă – așa cum spune Părintele Siluan – Botoșaniul este Betleemul neamului românesc, Sfântul Ioan Iacob este unul dintre cei care s-au născut în acest Betleem. Botoșani, un loc parcă uitat de lume și cu oameni pe care parcă nu dai doi bani. Dar faptul că Botoșaniul a ridicat atâția oameni de valoare arată clar, fără cuvinte, ce este Botoșaniul! Botoșaniul este minunat, leagănul culturii și al evlaviei românești. Să fim fericiți că ne-a rânduit Dumnezeu să ne naștem în acest ținut și să trăim în acest loc extraordinar”, a rostit în fața credincioșilor starețul Mănăstirii Zosin.