”Mă întorc pentru o clipă la voi, pentru că doar aici am avut întotdeauna curajul să spun când ceva mă apăsa foarte tare pe suflet. Așa a fost în toți acești 16 ani. De obicei reușesc să trec peste multe... Mă știți mulți cum sunt. Dar astăzi nu pot singură. Am nevoie de voi. Nu pentru mine, ci pentru David și nu numai...”. Așa începe mesajul Nadiei, o mamă care a cunoscut în viață fericirea de a avea copii, dar și durerea de a nu reuși mereu să îl protejeze pe David de societatea mult prea grăbită și deseori nemiloasă.
Nadia este o botoșăneancă din Constanța, acolo unde – într-o familie iubitoare, deși foarte încercată - îl crește pe David.
Nadia Labunt știe că mai ales ”părinții copiilor speciali” vor înțelege fiecare cuvânt din Scrisoarea ei de mamă. Însă vrea ca aceste gânduri să ajungă și la prieteni, la prietenii lui David și la toți cei care rezonează cu cele împărtășite.
Nu în ultimul rând, Nadia își dorește mult ca cei care vor citi – și apoi prelua – Scrisoarea ei să asculte și melodia de la final. ”Un cântec pe care l-am compus din durerea pe care am simțit-o după tot ce s-a întâmplat. Un cântec scris cu lacrimi, pe care mi-aș dori să-l las în urma mea și care sper să dăinuie cât timp va fi nevoie de el”, scrie mama lui David.
„O scrisoare pentru lumea întreagă
Am un băiețel, David Gabriel. Este un miracol. Așa au spus medicii... pentru că a supraviețuit atunci când nimeni nu mai spera. Însă nu poate face aproape nimic independent și a suferit mai mult decât ar trebui să îndure un om într-o viață.
S-a născut cu două iubiri imense: MUZICA ȘI OAMENII. Asta iubește el cel mai mult! Știu asta de când avea șapte luni și nu a obosit să iubească lumea timp de șaisprezece ani. Iubirea pentru muzică o moștenește de la minunata mea mamă, care cânta extraordinar, dar iubirea atât de mare pentru oameni nu știu de unde vine. Poate de la Dumnezeu.
Pentru că David nu poate vorbi, am crezut o perioadă că are ca pasiuni plimbarea cu autobuzul sau cu liftul, petrecând ore întregi în fiecare zi făcând asta. La un moment dat am remarcat că preferă microbuzul și, după mulți ani, ne-am dat seama că el, de fapt, tot pentru oameni făcea asta. Îi iubește atât de mult, încât orice loc în care poate fi aproape de oameni devine locul lui preferat: în microbuz, în lift, în orice loc aglomerat sau strâmt unde îi poate vedea de aproape și unde speră să poată interacționa cumva. Poate voi ați mai cunoscut pe cineva care să iubească atât de mult oamenii... Eu nu.
Este genul de om care plânge dacă plângi. Nici nu contează cine ești sau de ce o faci, dacă te cunoaște sau nu. El plânge împreună cu tine.
Ce vreau să vă spun este că mi-aș dori ca oamenii care îl întâlnesc să cunoască această latură a lui, iar acest mesaj să ajungă inclusiv la acei adolescenți care l-au necăjit în lift, l-au speriat și l-au făcut să plângă ore întregi. Inclusiv la cei care au făcut-o acum două luni, pe care nu i-am găsit și nu știm cine sunt. (Liftul din City Park Mall Constanța, cel de lângă foodcourt... știți voi care.)
Știați că el se află în lift pentru că vă iubește?
Nu... Nu este acolo pentru că îi place liftul.
Poate acest mesaj va ajunge și la părinții lor, fără să știe că este vorba despre copiii lor. Poate acest mesaj va ajunge la orice părinte care îi va spune copilului să nu rănească și să nu batjocorească un copil vulnerabil, care nu se poate apăra nici măcar cu o vorbă, ci doar cu o spaimă și cu un plâns.
Doresc ca acest mesaj să reprezinte o mână întinsă, nu un deget ridicat iar dacă va schimba chiar și un singur om, va conta!!!! Și, dacă ne ajută Dumnezeu să ajungă acest mesaj la voi, vreau doar să știți că nu doresc să vă acuz... vreau doar să vă spun că vă iubim și credem din toată inima că nu ne veți mai răni niciodată!!!
Mesajul meu continuă cu acest cântec, pe care l-am compus din durerea pe care am simțit-o după tot ce s-a întâmplat. Un cântec scris cu lacrimi, pe care mi-aș dori să-l las în urma mea și care sper să dăinuie cât timp va fi nevoie de el. Prin el vreau să arăt ce simte o mamă și la ce se poate gândi atunci când copilul ei este rănit sau trece prin alte încercări... Cum am mai spus, dacă fiecare dintre noi ar reuși să schimbe măcar un singur om prin bunătate, lumea ar fi deja puțin mai frumoasă.
Vă rog cu toată ființa mea să distribuiți acest cântec împreună cu acest mesaj, pentru că altfel nu ar mai avea același sens.
Îmi doresc doar o lume mai bună și mai sigură în care, într-o zi, îl voi lăsa pe David. O lume în care să încapă și oamenii vulnerabili. Dar, până la urmă, cred că este lumea pe care ne-o dorim cu toții.
Vă iubim și vă mulțumim!”