Botoșănean amendat din cauza buletinului!

Botoșănean amendat din cauza buletinului!
Un botoșănean care a avut ghinionul să fie legitimat de polițiștii locali s-a ales cu o amendă.

Cartea acestuia de identitate era expirată și întrucât nu a solicitat Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor eliberarea unor noi cărţi de identitate la expirarea termenului de valabilitate a primit o amendă în valoare de 60 de lei.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate cetățenii se pot prezenta la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puțin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În caz contrar, riscă o amendă cuprinsă între 40 și 80 de lei. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
109

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
77

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
241

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...