Aşteptat cu dosar penal la întoarcerea în ţară

Aşteptat cu dosar penal la întoarcerea în ţară
Timpul trece, codul penal se schimbă, dar faptele rămân şi ele vor fi depepsite. La trei ani de la comiterea unei fapte cu violenţă, un botoşănean este trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Şi asta pentru că după comiterea faptei plecase în străinătate şi recent, când s-a întors, a constatat că anchetatorii nu uitaseră de el.

S-a întâmplat în decembrie 2013, atunci când doi tineri, în stare de ebrietate şi însoţiţi de prietenele lor, se aflau în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati. Ghinionul a făcut să se intersecteze cu alţi doi tineri, Alin M. şi Bogdan B., iar un scurt conflict verbal s-a transformat în bătaie. Primul căzut a fost Ionuţ P., care a fost luat la pumni şi şuturi de către cei doi, iar în momentul în care prietenul său, Florin S., a încercat să-l scoată din mâinile agresorilor, a fost lovit şi el.

După bătaie, Alin M. şi Bogdan B. s-au îndreptat spre un club din zona Casei Sindicatelor, unde s-au întâlnit cu alţi prieteni cu care au consumat băuturi alcoolice. Nu au stat prea mult în club şi s-au întors tot pe strada Marchian, acolo unde cu o oră înainte avusese loc bătaia. Pe bancă, în faţa Spitalului, alături de o tânără, Florin S. îşi aştepta prietenul care primea îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor, însă cei doi agresori, cu alţi doi prieteni, l-au recunoscut şi l-au luat la bătaie pentru că intervenise în conflictul precedent. Norocul lui Florin S. a fost un echipaj de poliţie care trecea prin zonă şi a oprit bătaia.

Cum era de aşteptat, şi Florin S. a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru rănile produse şi certificate medico- legal, însă în urma conflictului s-a înregistrat şi avarierea unui autoturism parcat lângă trotuar. În primă fază, anchetatorii l-au trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe pe Alin M., însă Bogdan B. a plecat în străinătate. Când s-a întors, a aflat că este căutat de poliţie, ocazie cu care a fost înştiinţat că este cercetat pentru infracţiuni similare. Recent, însă, a fost şi el trimis în judecată.

Atât victimele agresiunilor, Ionuţ P. şi Florin S., cât şi proprietarul maşinii avariate, s-au constituit părţi civile în proces, tinerii urmând să precizeze cuantumul despăgubirilor solicitate în faţa instanţei de judecată.

 

Spune-ne opinia ta