Alexandru Arșinel, internat la terapie intensivă după o operaţie de transplant renal, efectuată de botoșăneanul Mihai Lucan

Alexandru Arșinel, internat la terapie intensivă după o operaţie de transplant renal, efectuată de botoșăneanul Mihai Lucan
Actorul Alexandru Arșinel a fost supus unei intervenții chirurgicale complicate de transplant renal la Cluj. Actorul se află acum internat la terapie intensivă.

Operația a fost efectuată de o echipa condusă de reputatul profesor universitar doctor Mihai Lucan, șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj și șeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", scrie rtv.net.

"Țin să mulțumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan și bineînțeles lui personal, omul căruia îi datorez de ieri (joi, 29 august - n.r.), viața", a declarat, în această dimineață, actorul în vârstă de 74 de ani.

În vara anului trecut, Alexandru Arșinel a mai fost supus unei intervenții chirurgicale. El a fost operat de hernie de disc la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
361

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
635

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
182

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...