Colegiul Național “Mihai Eminescu”, recompensat cu bani de Ministerul Educației

 Colegiul Național “Mihai Eminescu”, recompensat cu bani de Ministerul Educației
Colegiul Național “Mihai Eminescu" Botoșani a primit de curând o sumă de bani de la Ministerul Educației, ce a fost alocată prin ordin de ministru.

Banii au fost dați unității de învățământ ca urmare a performanței obținută de elevul Ștefan Răzvan Bălăucă la Olimpiada Internațională de Științe.

“Prin ordin de ministru, Colegiul Național “Mihai Eminescu" a obținut suma de 8.330 de lei. Această sumă este pentru unitatea de învățământ pentru achiziționare de materiale didactice sau echipamente necesare activității didactice și de susținere a performanței în educație", a precizat Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean.

Ștefan Răzvan Bălăucă a obținut medalie de argint la Olimpiada Internațională de Științe din Coreea de Sud.

 

Spune-ne opinia ta