Scuarurile din Botoșani luate la țintă de șoferi, în atenția municipalității

Scuarurile din Botoșani luate la țintă de șoferi, în atenția municipalității
Reprezentanții Primăriei Botoşani vor lua o serie de măsuri după desele accidente care s-au produs în municipiu, mai mulți șoferi intrând în scuarurile de la stațiile de tramvai, în special în cele de pe Calea Națională, din Zona Industrială.

Ultimul accident a avut loc în urmă cu două săptămâni, când șoferul unui VW Golf și-a avariat puternic autoturismul după ce s-a izbit într-un scuar în apropierea Spitalului de Recuperare.

Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că va propune în cadrul comisiei de sistematizare a circulației montarea unor indicatoare suplimentare de semnalizare, mult mai vizibile decât cele care sunt acum. 

"Vom discuta în comisia de sistematizare și voi face o solicitare către Direcția Edilitare care face achizițiile indicatoarelor pe care le folosește municipalitatea astfel încât să folosim o serie de materiale reflectorizante sau de avertizare mult mai vizibile, așa cum am folosit în sensul giratoriu de la Bulevard cu Petru Rareș acolo unde există niște elemente reflectorizante care avertizează conducătorii auto că există un obstacol în față. La fel voi propune o formă pe care o voi discuta cu specialiștii pentru a semnaliza aceste stații pentru că multe au fost afectate în urma accidentelor care au avut loc", a menționat viceprimarul Cosmin Andrei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei incendii de vegetație uscată în mai multe localități din Botoșani, semnalul pompierilor! (foto)

astăzi, 08:25
20

Incendierea vegetației uscate sau a resturilor vegetale este interzisă, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani....

Calendar Ortodox: Astăzi sărbătorim Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)!

astăzi, 08:07
24

Sfântul Ierarh Atanasie s-a născut la sfârşitul secolului al 16-lea în insula Creta. După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele At...

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024
978

Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora. Cei care au bătut drumul Sihăstriei au găsit întotdeauna la Părintele Pai...