Angajaţii Eltrans vor primi alte sarcini de serviciu, odată cu modernizarea transportului cu tramvaiul

Angajaţii Eltrans vor primi alte sarcini de serviciu, odată cu modernizarea transportului cu tramvaiul
Proiectul privind modernizarea transportului local cu tramvaiul va deveni realitate, sunt convinşi reprezentanţii Primăriei Botoşani, iar în aceste condiţii se gândeşte aplicarea unor reguli stricte în privinţa administrării parcărilor publice şi sancţionarea celor care parchează ilegal.

Deşi aparent nu este nicio legătură între Eltrans şi parcări, aceasta stă în faptul că în timpul lucrărilor la căile de rulare a tramvaiului, angajaţii societăţii de transport local vor fi angrenaţi în ordonarea parcărilor. Concret, consilierii municipali vor avea la mapă, în şedinţa ordinară din luna septembrie, proiectul privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plată, dotate cu parcometre, precum şi de blocare a maşinilor parcate aiurea pe domeniul public.

"Vom avea o problemă la Eltrans. Eu sunt foarte optimist în ceea ce privește proiectul nostru de reabilitare a transportului public local: vorbim de cale de rulare, de completarea parcului de tramvaie, de modificare a depoului, dar există acel risc ca un an sau doi să nu avem grad de ocupare pentru salariații de la Eltrans. Şi atunci rugămintea a fost pentru colegii mei să identificăm soluţia prin care acest serviciu de parcări- blocări să-l preia Eltransul", declară primarul Cătălin Flutur.

Potrivit oficialului, deocamdată nu se poate vorbi de procedura de ridicare a maşinilor, care a fost întreruptă la un moment dat din cauza unei decizii a Curţii Constituţionale, remediată ulterior printr-o altă lege. Însă vor aplicate sancţiuni pentru vehiculele parcate neregulamentar în locuri sau zone nepermise.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Centrul Vechi s-a umplut de oameni și mașini! Care au fost „vedetele” la Retroparada Primăverii (Foto, Video)

astăzi, 12:50

Retroparada Primăverii, eveniment organizat de Retromobil România, a fost și anul acesta un prilej pentru botoșăneni de a adimira mașini construite în ultima jumătate de secol, unele...

Apă sistată într-un oraș și mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 12:09
127

Urmare a avariei produse în zona localității Leorda pe conducta din oțel Ø 400 mm, remediată operativ de echipele Nova Apaserv Botoșani, și având în vedere că umplerea ...

Polițiștii de frontieră continuă să curățe Prutul de plase monofilament interzise de lege!

astăzi, 11:35
39

În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră botoșăneni care executau misiuni de patrulare pe râul Prut sau în cooperare cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Botoșani, cu a...