Pagube uriașe în urma incendiului care a distrus vila unui om de afaceri!

Pagube uriașe în urma incendiului care a distrus vila unui om de afaceri!
Incendiul care a cuprins, miercuri dimineață, casa omului de afaceri Mihalcea Catană, situată pe raza localității Mănăstirea Doamnei, a produs pagube uriașe.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență valoarea bunurilor disturse se ridică la aproximativ 900.000 de lei. 

"Generat, cel mai probabil, de un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune (televizor), incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din interiorul clădirii, dar şi la acoperiş. Totodată, exista pericolul ca flăcările să se propage şi la casele din imediata vecinătate", au precizat reprezentanții ISU.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 23 de pompieri cu cinci autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară, mai bine de şapte ore.

S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 1.800.000 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
231

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
376

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
125

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...