Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani iese la pensie!

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani iese la pensie!
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani va rămâne din luna iunie fără șef. Inspectorul-sef Mihai Bunduc a solicitat conducerii Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne ieșirea la pensie, ordinul de eliberare din funcție urmând să apară până la finele acestei luni.

“Am solicitat ieșirea la pensie începând cu data de 1 iunie. Părărsesc sistemul după 30 de ani cu gânduri bune, și pentru cei care rămân, și pentru viitor. Eu deocamdată vreau să mă relaxez o perioadă, după care îmi voi pune ordine în activitate", ne-a declarat Mihai Bunduc, șeful IPJ Botoșani.

În urmă cu un an, Mihai Bunduc a preluat ca interimar conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, după ce cms. șef Cristian Cucoreanu a fost suspendat din funcție, fiind cercetat de DNA. Anterior numirii la comanda IPJ, Bunduc a fost mai bine de opt ani adjunct al inspectorului șef.

Deocamdată, nu se știe cine va prelua conducerea IPJ Botoșani după pensionarea lui Mihai Bunduc. Inspectoratul are la ora actuală un singur adjunct, fiind vorba de cms. șef Viorel Șerbănoiu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
129

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
96

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

Joi, 25 Aprilie 2024
266

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...