VOLIN COSTIN şi viaţa dinlăuntrul gândului. LA MULŢI ANI!

VOLIN COSTIN şi viaţa dinlăuntrul gândului. LA MULŢI ANI!

VOLIN COSTIN

Volin Costin împlineşte, pe 12 august, 50 de ani. O sărbătoare care, în acest an, nu îl mai găseşte pe scenă. Pentru că, de o vreme, actorul trăieşte "viaţa dinlăuntrul gândului", o realitate care pare mai crudă decât viaţa însăşi.

Fiinţa umană, şi cea a actorului cu osebire, este deopotrivă puternică şi fragilă, modestă şi orgolioasă, echilibrată, dar şi răzvrătită. Iar Volin Costin a fost albie primitoare pentru toate manifestările posibile, în viaţa reală sau în cea a personajului întrupat. O lume de valori căreia Volin Costin i-a plătit din plin tributul său.

Fie că a jucat în "Natură moartă cu nepot obez" (regia Ioan Sapdaru) sau în "Steaua fără nume" (regia Alexandru Vasilache), fie că a readus în scenă poveşti pe care le-a aşezat scenic în viziune proprie ("Scuzaţi, doamnă profesoară", adaptare după Ludmila Razumovskaia, sau "Angajare de clovn", de Mihai Vişniec), Volin Costin a intrigat. Simpla sa prezenţă pe afiş ispiteşte ochiul interior, dezvoltă un întreg "conflict între energii" (de la Călinescu zicere: "drama trăieşte din conflictul între energii"). În fapt, nu există nicio viaţă secretă, niciun mister al realului cotidian. Actorul, în viaţă sau pe scenă, s-a manifestat pe sine însuşi, într-un joc al situaţiilor dramatice, intuind direcţii şi schimbări bruşte de perspectivă.

Nu a intuit, însă, cel mai important moment al vieţii sale: boala ce avea să îl scoată de pe "scândura" teatrului. Însă şi acolo unde se află, în "viaţa dinlăuntrul gândului", probabil că Volin Costin îşi produce propriul spectacol, cu mistere şi situaţii imprevizibile.

Publicul l-a aplaudat, în 2015, la finalul spectacolului "Câinele grădinarului", de Lope de Vega, în regia lui Alexandru Vasilache. Premieră care a rămas în aşteptarea următorului spectacol.  

("Câinele grădinarului", regia Alexandru Vasilache)

Fără îndoială, Volin Costin rămâne unul dintre cei mai controversaţi botoşăneni, poate cel mai excentric om politic şi, de departe, un actor de excepţie.

A fost mereu personajul propriei cetăţi. Actorul care îşi joacă actele bazându-se pe propria improvizaţie, chiar şi atunci când are o piesă cu replică obligatorie.

Nu de puţine ori, Volin Costin şi-a eclipsat personajele din teatru tocmai prin desele ieşiri pe alte scene ale vieţii, politice, mondene sau administrative. Dar, desigur, niciuna dintre aceste scene nu ar fi fost posibilă fără Scena Mare, cea a TEATRULUI.

Volin Costin îşi merită publicul, îşi merită aplauzele. Pentru că el face parte dintre puţinii actori care nu joacă, ci creează. Volin face diferenta dintre rol şi personaj. Şi această diferenţă se numeşte, în limbaj comun, TALENT!

La Botoşani, Volin Costin are marele merit de a fi iniţiat, în urma cu multi ani, un festival de teatru pentru elevi. Festivalul Lyceum există şi astăzi, din păcate cu o prea mică implicare din partea sa.



Volin Costin s-a născut pe 12 august 1965, la Botoşani. A absolvit Academia de Arte "George Enescu" din Iaşi, promoţia 1994, la clasa prof. Sergiu Tudose, Geta Angheluţă, Emil Coşeru, Monica Bordeianu. De mai bine de 20 de ani este actor al Teatrului Mihai Eminescu Botoşani, iar din 2006 şi director artistic al Teatrului.

La Teatrul botoşănean a debutat în spectacolul "Ultimul examen", de Ludmila Brazunovskaia, regia Petru Vutcarau. A jucat Propiscin, în "Însemnarile unui nebun", de N.V. Gogol, regia Ion Sapdaru, rolul Tânarul din "Adunarea femeilor", de Aristofan, regia Florin Zamfirescu, a fost Mircea, în "Gaiţele", de Alexandru Chiritescu, regia Ioan Mânzatu.

A jucat în "Steaua fara nume", de Mihail Sebastian, regia Mihaela Săsărman, dar şi în spectacolul cu acelaşi nume regizat de Alexandru Vasilache, în "Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt", de Matei Visniec, regia Ion Sapdaru, în "O scrisoare pierdută", de I.L. Caragiale, regia Ion Sapdaru, dar şi în "Hamlet", de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru. În "Decameronul", dupa Bocaciu, regia Nikolov Perveli Vili, "Tango", de Slavomir Mrojek, regia Atilla Vozauer, "Un veac de singuratate", de  Gabriel Garcia Marquez, regia Alexandru Vasilache, "Paradisul terestru", dupa Tenesse Williams, regia Alexander Hausvater, "Puricele în ureche", de Goerge Feydeau, regia Petru Hadârcă, "Moliere închipuit", dupa Moliere, regia Alexandru Vasilache, "Suflete moarte", de N. V. Gogol, regia Ion Sapdaru, în "O poveste foarte simplă", regia Andro Enukidze.


Spectacole de referinţă în istoricul cultural al Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani. Roluri de excepţie, de care publicul iubitor de teatru îşi mai aminteşte şi astăzi.

Cei care au urmărit spectacolul "Angajare de clovn", regizat acum aproape şase ani de către Volin Costin, îşi amintesc frământările, temerile, durerile, toate chinurile unui artist menit să trăiască în slujba spectatorilor clipă de clipă, condamnat să îşi ascundă lacrima, deziluzia, durerea.

Regizorul Volin Costin a ales, pentru finalul acelui spectacol, un moment antologic: scena finala din Circul, cu Charlie Chaplin. O idee care vorbeste despre singurătate, despre condiţia artistului, despre latura sa umană.
Circul ne aminteşte despre frumusetea artei, despre "eeiiii, cum eram noi odata!". Circul îi curaţă pe actori de încrâncenarea competiţiei.

(Scena finală din "Angajare de clovn", regia Volin Costin)

În "Angajare de clovn", Peppino, clovnul care se ţine de farse, dar căruia farsa îi este fatală, are parte de o iesire din scenă memorabilă: aplauzele la scena deschisă, într-un dans de dincolo de viaţă, dar care se înscrie perfect în eleganţa, rafinamentul şi duioşia artistică a întregii poveşti.

Orice artist are dreptul la ultimele aplauze PE SCENĂ. Iar Volin Costin şi-a lăsat publicul "cu mâna întinsă, ca a regelui Lear". Urmează aplauzele, urmează revederea pe scenă. Până atunci, lecţia pe care avem a o învăţa este că viaţa devine serioasă tocmai atunci când şi bufonii plâng.


MULŢI ANI luminoşi, Volin Costin! Sănătate trupească şi sufletească, putere de a învinge durerile şi neputinţa, iar celor din preajma ta, răbdare şi încredere. Scena te aşteaptă!

(Florentina Toniţă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

astăzi, 18:24

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

astăzi, 17:12

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...

Au rămas fără acoperiș deasupra capului: Două case vecine au luat foc, o femeie a ajuns la spital! (Foto)

astăzi, 15:45

S-a întâmplat în această dimineață, în municipiul Dorohoi. Locuințele celor două femei sunt lipite una de cealaltă, iar flăcările au fost observate târziu, de una...