Schimb de replici între doi parlamentari, privind drumul Botoşani-Tg. Frumos! “Pentru Dumnezeu….”

Schimb de replici între doi parlamentari, privind drumul Botoşani-Tg. Frumos! “Pentru Dumnezeu….”
Problema reabilitării drumului naţional Botoşani-Târgu Frumos, ridicată de patronate în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social de vineri, a generat reacţii din partea parlamentarilor de Botoşani.

Deputatul social-democrat Andrei Dolineaschi a spus că în urma discuţiilor cu cei de la Ministerul Transporturilor şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România există toate premisele ca în acest an să se facă proiectarea.

“Marţi am avut o discuţie cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor pentru a vedea exact planurile de investiţii pentru anul în curs, pe reţeaua de drumuri naţionale. Nu vreau să vă promit nimic, dar avem angajamente ferme din partea Ministerului Transporturilor şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ca anul acesta să pornim proiectarea drumului naţional Botoşani-Tg. Frumos, un lucru important să vedem ce kilometri de covoare asfaltice mai putem prinde ca să mai facem câteva transoane de drum funcţionale", a spus deputatul Andrei Dolineaschi.

Deputatul liberal Cristian Roman i-a reamintit colegului său din Parlament că există un studiu de fezabilitate pentru acest drum.

“Fiecare partid care ajunge la putere tot ia acest taur de coarne. Probabil nu mai durează mult şi o să venim noi la guvernare. Pentru Dumnezeu, există un studiu de fezabilitate. Haideţi să luăm unii de la alţii şi ceea ce există bun, a spus Roman.

“Noi şi facem din când în când. A existat un studiu de fezabilitate care nu mai este conform, a fost făcut acum 10-15 ani. Aşteptăm să se facă demersuri pentru a se adapta noilor condiţii", a fost replica lui Dolineaschi. 

 

Spune-ne opinia ta