Perchezitii domicilare la Durnesti!

Perchezitii domicilare la Durnesti!
Mai multe locuinte din Durnesti au fost calcate, sambata, pe politisti, oamenii legii cautand tigari de contrabanda.

Pentru probarea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Poliţia oraşului Ştefănești au pus în executare, sambata, patru mandate de percheziții domiciliare.

Astfel, la locuinţele lui M. J., C. T. şi B. A., toţi din comuna Durnești, au fost depistate peste 5.500 ţigarete de contrabandă şi alte mijloace de probă utile soluţionării cauzelor.

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitartea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfiurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provind din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
313

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
536

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
159

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...