Banii municipalităţii, dirijaţi către FC Botoşani, imputaţi de Curtea de Conturi. Plăţi nelegale de peste 260.600 lei!

Banii municipalităţii, dirijaţi către FC Botoşani, imputaţi de Curtea de Conturi. Plăţi nelegale de peste 260.600 lei!
Primăria Botoșani a făcut, în anul 2013, plăți nelegale din bugetul local către Asociația Fotbal Club, sub formă de fonduri publice nerambursabile. Este concluzia Curții de Conturi, în urma unui audit realizat la Primărie.

Potrivit raportului Curții de Conturi, anul trecut municipalitatea a efectuat plăți în sumă de 800.000 de lei către Asociația FC Botoșani în baza contractului de finanțare nerambursabil Dezvoltarea fotbalului de performanță pentru copii, tineret, juniori și seniori cu implicarea comunității locale pentru promovarea imaginii municipiului Botoșani pe plan național și internațional, din cadrul programului Promovarea sportului de performanță. Din această sumă s-a constatat efectuarea unor cheltuieli ale căror cuantumuri depășesc limitele maxime legale sau care nu intră în categoria cheltuielilor eligibile, cum ar fi cheltuieli reprezentând premii, indemnizații și alte drepturi (71.907 lei), cheltuieli reprezentând servicii medicale (1.296 lei), servicii arbitraj (163.509 lei), cheltuieli cu masa (6.003 lei) și cheltuieli cu vitamine, medicamente și materiale sanitare (7.660 lei).

"Cheltuielile privind indemnizații, prime și alte drepturi, servicii medicale, servicii arbitraj, masă, vitamine, medicamente și materiale sanitare ce pot fi decontate din fonduri publice sunt limitate și nu pot fi majorate din fonduri publice, iar cheltuielile neeligibile nu pot fi decontate din bugetul local. Primăria Botoșani nu a monitorizat și nu a controlat activitatea și documentele Asociației FC Botoșani și nu a supus spre aprobare și validare raportul final de activitate și raportul financiar depus de Asociația FC Botoșani", se arată în raportul Curții de Conturi.

Inspectorii Curții de Conturi au mai concluzionat și că nu s-a făcut auditarea sumelor utilizate iar decontarea cheltuielilor s-a efectuat fără vreun control din partea Primăriei care a acceptat la plată practic toate cheltuielile, chiar dacă acestea nu erau justificate și/sau eligibile.

Prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi se ridică la 260.635 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
169

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
256

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
112

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...