Modern Calor: Sistemul de termoficare din Botoșani este unul dintre cele mai moderne

Modern Calor: Sistemul de termoficare din Botoșani este unul dintre cele mai moderne
Sistemul de termoficare din municipiul Botoșani este unul dintre cele mai noi și moderne existente la această oră în România, având puține puncte în comun cu cel care funcționa în oraș în urmă cu doar câțiva ani.

El a fost modernizat aproape în totalitate după ce au fost investiți aproximativ 55 de milioane de euro din fonduri europene, guvernamentale și locale. Astfel, instalațiile de producere a energiei electrice și termice au fost complet înlocuite cu unele de ultimă generație, foarte performante.

Totodată rețelele de transport au fost modernizate prin schimbarea conductelor existente, cu grad de uzură avansat și risc mare de avarii, cu altele noi, preizolate termic și având înglobate sisteme de localizare a eventualelor avarii.

Toate punctele termice au fost modernizate, urmând ca, după implementarea celei de-a doua etape a programului de investiții finanțat din fonduri alocate de la Uniunea Europeană, să fie integral automatizate.

De asemeni, operatorul Modern Calor SA este acum și un important producător local de energie electrică, pe care o vinde atât în mod direct unor clienți riverani, cât și prin contracte bilaterale pe piața reglementată, asigurându-și în același timp și energia necesară consumului propriu.

Aceste investiții au dus la eficientizarea sistemului; pierderile de căldură s-au redus aproape la jumătate, iar consumul de apă a scăzut de nouă ori. Perioada de remont de pe timpul verii a fost eliminată, astfel asigurându-se continuitate în serviciul de alimentare cu apă caldă menajeră. Un alt mare câștig în urma investițiilor importante făcute în sistemul de termoficare este reducerea drastică a emisiilor poluante în aer cu efecte benefice asupra calității vieții.

Toate acestea au avut influenţe pozitive asupra costurilor de exploatare şi implicit asupra preţurilor şi tarifelor practicate de operatorul Modern Calor SA, fiind de natură a reda clienților încrederea în serviciile oferite de acesta. Marea problemă la momentul actual o constituie instalațiile învechite din ansamblurile de locuit.

În acest sens, Modern Calor a facut demersuri către autoritatea publică locală pentru includerea cheltuielilor de reabilitare a instalațiilor în programele de anvelopare termică a blocurilor. Astfel, în noile clădiri reabilitate termic se va realiza și distribuția de energie termică pe orizontală.

Oricum, o distribuție pe orizontală într-o scară de bloc, nou realizată, din polipropilenă, costă, pentru fiecare proprietar, mai puțin de jumătate din valoarea unei investiții într-o centrală proprie. Un astfel de branșament la încălzire, pe lângă avantajul contorizării separate, îl are și pe acela că reduce valoarea facturii finale la încălzire cu 40% față de sistemele individuale.

Biroul marketing-comunicare Modern Calor

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

astăzi, 20:13
29

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
129

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
80

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...