Tragedie la Flămânzi! A murit după ce a fost strivit de roata tractorului! FOTO

Tragedie la Flămânzi! A murit după ce a fost strivit de roata tractorului! FOTO
Sfârșit cumplit pentru un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Flămânzi. Acesta a murit, vineri după-amiaza, după ce a fost strivit de roata unui tractor.

Bărbatul era singur pe câmp cu tractorul, la arat. La un moment dat utilajul s-a defectat, iar tânărul s-a băgat dedesubt, fără a asigura tractorul, pentru a încerca să îl repare.

În acel moment autovehiculul s-a pus în mișcare, una dintre roți trecând peste corpul tânărului. Bărbatul a mai avut puterea să se ridice și s-a urcat la volan, continuând să are, deși avea toracele zdrobit. La scurt timp a rămas însă fără puteri, fiind găsit la volan în stare extrem de gravă. 

El a fost transportat cu o Ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe, dar a intrat în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare fiind fără rezultat. Bărbatul suferise un traumatism cranio-facial, un traumatism toracic, un traumatism abdominal, și o hemoragie internă, precum și multiple fracturi costale și la nivelul sternului. 

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
259

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
428

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
133

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...