Senatul a adoptat tacit amendamentul care poate trimite presa după gratii dacă scrie despre dosarele de corupţie

Senatul a adoptat tacit amendamentul care poate trimite presa după gratii dacă scrie despre dosarele de corupţie

 Serban Nicolae  

Senatul a adoptat tacit un amendament propus de senatorul PSD Şerban Nicolae, care prevede ca orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosarele penale să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare, scrie gandul.ro.

Nicolae a depus o modificare a Codului Penal prin care susţine că dezvăluirea de informaţii nepublice din dosarele penale să fie incriminată. Explicaţia senatorului a fost că modificarea are rolul de a clarifica prevederile Codului Penal. De precizat că Şerban Nicolae a fost avocatul fostului senator Cătălin Voicu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru corupţie. Procedural, adoptarea tacită înseamnă că amendamentul este considerat însuşit şi adoptat fără a fi supus la vot, iar propunerea va deveni lege numai după ce este aprobată de Camera Deputaţilor, forul decizional.

Mai exact, senatorul PSD a propus modificarea articolelor 276 şi 277 din Codul Penal. Senatorul a decis să propună modificarea articolului 277 din Noul Cod Penal, care vorbeşte despre "Compromiterea intereselor justiţiei". Chiar şi în forma actuală, articolul a ridicat o serie de probleme, în special în relaţia dintre presă şi magistraţi, pentru că o interpretare excesivă a acestui text poate duce la secretizarea dosarelor penale.

Senatorul PSD a mers însă mai departe şi a propus pedeapsa cu închisoarea pentru toţi cetăţenii care dezvăluie "informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată in curs de cercetare". Sancţiunea fiind de la şase luni la trei ani de închisoare, această nouă infracţiune ar urma să fie introdusă în legea penală la aliniatul 3 al articolului 277.

► Forma actuală din Noul Cod Penal, în vigoare, este următoarea:  "Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă".

► Forma propusă de senatorul Şerban Nicolae este aceasta: "Dezvăluirea de informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani. Dacă fapta este săvârşită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani".

Diferenţa dintre cele două texte este esenţială. În textul în vigoare, subiectul acestei infracţiuni este bine definit. Cu alte cuvinte, poate fi sancţionat pentru dezvăluirea de informaţii nepublice doar martorul, expertul sau interpretul, alte categorii de persoane fiind excluse. În varianta propusă de Şerban Nicolae, subiectul infracţiunii poate fi oricare dintre cetăţenii României. Experţii, judecătorii, procurorii şi jurişti consultaţi de gândul au explicat că, în forma propusă de senatorul PSD, acestă infracţiune se aplică tuturor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Centrul Vechi s-a umplut de oameni și mașini! Care au fost „vedetele” la Retroparada Primăverii (Foto, Video)

astăzi, 12:50
118

Retroparada Primăverii, eveniment organizat de Retromobil România, a fost și anul acesta un prilej pentru botoșăneni de a adimira mașini construite în ultima jumătate de secol, unele...

Apă sistată într-un oraș și mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 12:09
176

Urmare a avariei produse în zona localității Leorda pe conducta din oțel Ø 400 mm, remediată operativ de echipele Nova Apaserv Botoșani, și având în vedere că umplerea ...

Polițiștii de frontieră continuă să curățe Prutul de plase monofilament interzise de lege!

astăzi, 11:35
49

În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră botoșăneni care executau misiuni de patrulare pe râul Prut sau în cooperare cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Botoșani, cu a...