Ce-au făcut administratorii de pensii cu banii românilor

Ce-au făcut administratorii de pensii cu banii românilor
Fondurile de pensii private au investiții totale de 2,73 miliarde lei în companii listate la Bursa de Valori București, având participații la toate companiile care au făcut obiectul ofertelor publice primare derulate de către statul român (Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica), intrând în topul acționarilor acestora, potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară, preluat de evz.ro.
 
Investițiile directe în economie realizate prin intermediul listărilor depășesc valoarea de 675 milioane de lei și au reprezentat 19,47% din cererea internă de emisiuni de acțiuni și obligațiuni ale companiilor de stat care au dorit să atragă capital pentru dezvoltare.

Iată cum sunt repartizate investițiile în acțiuni

- participații de 20,59% din acțiunile oferite de Nuclearelectrica, în valoare de 58,5 milioane lei;
- participații de 22,8% din numărul acțiunilor Romgaz listate la BVB, în valoare de 252,7 milioane lei;
- participații de 18,64% din numărul acțiunilor Electrica listate la BVB, în valoare de 291 milioane lei;
- participații reprezentând 8,24% din totalul acțiunilor care au făcut obiectul ofertei publice secundare a Transgaz, în valoare de 26 milioane lei;
- participații reprezentând 23,7% din numărul de obligațiuni emise de către Transelectrica, în valoare de 47 milioane lei.

La data de 30 iunie 2014, fondurile de pensii private dețineau investiții de 957 milioane lei în companii de importanță națională (Romgaz, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Antibiotice, Oil Terminal), iar participațiile în companii listate la BVB totalizau 1,37 miliarde lei (excluzând companiile financiar-bancare).

Fondurile de pensii private au ponderi de peste 5% în acționariatul Electrica, Transgaz, Compa, Alumil, Antibiotice și dețineri de peste 10% din titlurile Bursei de Valori București (12,02%), Ropharma (13,56%), Vrancart (15,32%).

La data de 31 martie 2014, fondurile private de pensii administrau active de 15,7 miliarde de lei (2,36% din PIB).

Investițiile fondurilor obligatorii și facultative

Fondurile de pensii obligatorii administrau active de 14,84 miliarde lei, la data de 31 martie 2014: titluri de stat: 67,51%, acțiuni: 15,65%, depozite bancare: 7,07%, obligațiuni corporative: 4,33%, titluri de participare OPCVM: 3,08%.

Fondurile de pensii facultative administrau active de 845,2 milioane lei, la data de 31 martie 2014. Structura portofoliilor după principalele clase de instrumente financiare este următoarea: titluri de stat: 65,6%, acțiuni: 18,4%, depozite bancare: 7,73%, obligațiuni corporative: 5,1%.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
326

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
561

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
165

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...