Au demarat lucrările de reabilitare termică a blocurilor. Vezi care este contribuţia locatarilor, pentru un apartament cu două camere-FOTO

Au demarat lucrările de reabilitare termică a blocurilor. Vezi care este contribuţia locatarilor, pentru un apartament cu două camere-FOTO
Lucrările la primul proiect de reabilitare termică a blocurilor din municipiul Botoşani, în cadrul programului derulat la nivel naţional, au demarat pe strada Săvenilor.

Trei scări de bloc au intrat în reabilitare, valoarea lucrărilor ridicându-se la 1,5 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la Uniunea Europeană, bani publici, o mică parte trebuind să suporte şi locatarii. Lucrările sunt executate de firma Dio Construct.

“Lucrările sunt în termen, se realizează termosistemul, înlocuirea tâmplăriei de termopan, reabilitarea instalaţiilor. Cam şase luni ar fi termenul contractului. Pentru apartamentele care au deja pusă tâmplăria PVC şi dacă aceasta îndeplineşte condiţiile tehnice minime nu va fi înlocuită. Locatarii respectivi nu vor plăti pentru asemenea lucrări", a declarat Cornel Herghelegiu, director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Primăriei.

Procentul de plată care revine locatarilor se calculează când se finalizează lucrările, în funcţie de particularităţile fiecărui aprtament.

În medie, la un apartament cu două camere, la care se montează şi tâmplărie PVC, proprietarii au de plătit circa 1.500 de lei, bani pe care pot să îi echite în tranşe, timp de cinci ani.

Primarul Ovidiu Portariuc a cerut să se pună presiune pe constructori, pentru a finaliza lucrările cât mai repede, dat fiind că se apropie sezonul rece.

“Odată cu începerea lucrărilor au început şi alte asociaţii de proprietari să vină către noi. Se pare că funcţionează acest model oamenii până nu văd nu cred deşi timp de un an am încercat să le explicăm. Cred că după ce vom termina primele blocuri va creşte interesul botoşănenilor pentru reabilitarea termică", a declarat Ovidiu Portariuc.

Următoarele scări de bloc care vor intra în reabilitare, în cadrul acestui program, sunt pe Cuza Vodă şi Calea Naţională.






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
262

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
438

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
135

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...