De Ziua României vă invităm, dragi cititori, la un taifas despre România de azi și de demult, despre oameni și fapte, despre dureri și fericiri, cu distinsa învățătoare Florentina Dănilă, de la Liceul Pedagogic Botoșani.
Florentina Dănilă s-a născut pe 29 martie 1960. Este omul despre care poți să afirmi că a trăit jumătate de viață pentru a aduna atâtea frumuseți și tristeți cât să umple cealaltă jumătate!
A venit pe lume într-o familie de oameni simpli, cu mama casnică, femeie vrednică, iubitoare de lectură și de culoare, dar copleșită de dureri sufleteşti şi necazuri. "La şapte ani a rămas orfană de mamă, la 21 de ani văduvă în noaptea nunţii, la 39 de ani mamă a unui copil cu o gravă malformaţie congenitală", ne mărturisește distinsa învățătoare Florentina Dănilă.
Tatăl, disciplinat şi serios ca orice militar. Cu simţul umorului, model de familist, foarte harnic şi priceput. Bunica din partea tatălui a fost nemţoaică şi a moştenit de la ea rigoarea, seriozitatea, punctualitatea şi responsabilitatea. "Îmi amintesc cu bucurie că niciodată nu lipsea de sub bradul de Crăciun o carte frumoasă. Aşa am prins mult drag de cărţi. Când eram în clasa a şasea îmi doream un dicţionar. Era cam scumpişor. Ai mei făceau o căsuţă şi posibilităţile materiale erau tare limitate. Mama l-a bătut la cap pe tata o noapte întreagă ca să-l convingă să mi-l cumpere. Până la urmă a făcut tot ca ea - a rupt bani din altă parte şi mi l-a luat. Doamne, ce fericită am fost!", își amintește cu emoție învățătoarea Florentina Dănilă.
De la vârsta de 10 ani deschide uşile Liceului Pedagogic. Ca școlăriță mai întâi, apoi ca tânără dăscăliță, iar anii s-au strâns legând generație de generație, în același liceu de la marginea urbei Botoșani.
"Locuind în cartier am început clasa I la Şcoala 2 (corpul B actual) şi în clasa a IV-a am fost transferaţi în localul nou, dat atunci în folosinţă. Şi din 1970 viaţa mea se confundă cu această unitate şcolară! E ceva timp! Cred că s-au săturat toate pietrele de paşii mei!", mărturisește ghiduș dăscălița de astăzi, care aprinde în ochi o sclipire pe care doar la oamenii dârzi o întâlnești.
Păstrează o înduioșătoare amintire primei învățătoare din Liceul pedagogic: "Doamna Angela Damian, unul dintre modelele mele de viaţă".
A urmat cursurile Liceului Pedagogic. La absolvirea din 1979, la 19 ani, a primit repartiție și, de 34 de ani, deschide an de an ușa sufletului și a clasei. Câte mii de copii îi încap în privire, câte mânuțe îi tremură și azi prin amintiri?
Pâna la 30 de ani a obținut toate gradele didactice, dar a continuat să învețe. Au urmat apoi Colegiul de Institutori şi completarea de studii la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei. Lucrând în Liceul Pedagogic, are şi statutul de învăţător metodist. "Profesia noastră e deosebită. Mulţi gândesc şi spun: "Ei ! Învăţătorul! Ce face? Îi învaţă pe copii să scrie şi să citească!" Ehei! Câte face învăţătorul pe tăcute şi pe nevăzute! Ca să ajungi la sufleţelul sensibil al copilului nu e uşor! Ca să porţi mânuţa nestâmpărată prin împărăţia literelor nu e uşor!".
Dacă nu ai dragoste pentru copii, căldură sufletească, o picătură de copilărie în suflet nu prea ai ce căuta în această profesie. "Am fost catalogată de-a lungul timpului ca un învăţător foarte sever. Da! În primul rând am fost foarte severă cu mine. Nu mi-am permis să intru niciodată în clasă cu lecţiile nefăcute, zicându-mi: Lasă că văd eu ce fac azi! Şi am fost severă şi cu copiii atunci când s-au abătut de la calea dreaptă".
"O doamnă mi-a spus: "Hai să facem schimb! Dă-mi tu anii tăi şi îţi dau eu banii mei!"
Știri Botoșani: Stimată doamnă Florentina Dănilă, a rânduit Dumnezeu să ne întâlnim în preajma unei zile sfinte pentru români: 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri. O zi a României pe care o trăim din ce în ce mai greu. Chinuitor este faptul că, iată, românii sunt prinși în nesfârșite lupte sociale pentru salarii, pentru locuri de muncă, pentru drepturi ce li se cuvin... Fără îndoială, medicii, profesorii merită respect, merită recunoaștere și salarii pe măsură. Eu vă rog, însă, ca pentru început să vorbim despre dascălul român de acum 30 de ani și mai bine. Ce avea atunci – anii 80 - sistemul de învățământ românesc și a pierdut prin mărăcinișul democrației postcomuniste?
Înv. Florentina DĂNILĂ: Grea întrebare! Alte timpuri şi alţi oameni! Atunci priveam cu ochii tinereţii şi acum trec prin filtrul maturităţii. Dar unele lucruri sunt foarte clare pentru mine. Atunci, dacă erai capabil, dacă dovedeai seriozitate,ambiţie constructivă şi munceai , te prezentai la orice examen fără să te gândeşti câte meditaţii ai făcut, ce poziţie socială au părinţii tăi, câţi bani au, cât sunt dispuşi să dea ca să promovezi. Existau, bineînţeles, şi excepţii. Dar astăzi raportul majoritate-excepţii s-a inversat. Valoarea era valoare! Şi nu mă refer numai la elite. Fiecare om este valoros dacă îşi face cu constiinciozitate şi competenţă munca sa.
Eu am pornit în viaţă la 19 ani, fără pile şi relaţii, ci doar muncind cu seriozitate şi respect pentru ceea ce fac. Salariul era mic, de începător. Priveam cu jind la salariile mari ale colegilor mai în etate. Odată, o doamnă deosebită mi-a spus: "Hai să facem schimb! Dă-mi tu anii tăi şi îţi dau eu banii mei!". Asta este! Orice început e mai greu! Este adevărat că nu aveam atâtea hârtii inutile de făcut, dar făceam ore şi sâmbăta, duminica ieşeam la muncă patriotică (strâns frunze, adunat castane...), în vacanţa mare aveam plan la viermii de mătase şi trebuia să-i îngrijim. Aveam un angajament economic de îndeplinit (sticle, borcane, maculatură, deşeuri textile), nu aveam voie să mergem la biserică. Aveam o dată pe lună învăţământ politic pentru care trebuia să ne pregătim. Am avut 3 serii cu câte 40 de copii şi scriam la indigo fişe pentru toate obiectele, de mă apuca dimineaţa. Ca să-mi procur o culegere mai bună de matematică apelam la toate cunoştinţele pe care le aveam.Nu mai spun de un pachet de unt sau un kilogram de portocale!
Am prins ani "de gheaţă" şi în şcoală, când nu mai ştiam câte pulovere să-mi pun pe sub salopeta matlasată. Nu ne mai gândeam la dimensiunea ideală 90-60-90, pentru că aveam toate şansele să ne transformăm în statui de gheaţă. Făceam lecţii cu mănuşi pe mâini, aveam în fiecare iarnă mâinile degerate de la apa cumplit de rece de la baie. Pentru că nu se dădea căldură, la o serie, părinţii au instalat în clasă o sobă de tablă, aduceau în fiecare dimineaţă lemne şi făceam focul. Soba se încingea şi-i păzeam pe micuţi, când veneau să se încălzească, ca să nu se frigă.Şi, gândiţi-vă, eram la Liceul Pedagogic, în "buricul târgului". Dar colegii mei din judeţ!?
Acum e cald, e frumos, e curat dacă ştim să păstrăm, avem mijloace de învăţământ moderne şi eficiente, chiar dacă de cele mai multe ori ne salvează sponsorizările părinţilor, de care se leagă la fiecare început de an Inspectoratul Şcolar. Majoritatea părinţilor înţeleg că unele eforturi pe care le fac sunt pentru binele copiilor lor. Mai sunt şi cârcotaşi. Dar când nu au fost! Avem imprimante şi multsalvatorul GOOGLE şi în câteva minute îţi pregăteşti o lecţie deosebită. Dacă vrei!
-Ce primea dascălul de acum trei decenii – dacă primea ceva - și nu mai primește astăzi?
-Ce primea dascălul de acum trei decenii? O repartiţie, o butelie şi un apartament sau o garsonieră la N, la parter sau la ultimul etaj! Dar nu întotdeauna! Noi am terminat 39 în 1979 şi doar vreo 19 am avut repartiţie. Am fost şefă de promoţie şi am primit post întâi la un liceu din Dorohoi, ca pedagog. Având o situaţie mai deosebită în familie mi s-a creat un post la Liceul Pedagogic - o clasă cu 19 copii cu handicap, din case de copii, majoritatea. Având în vedere că unica mea soră este cu grave probleme de sănătate, nu mi s-a părut ceva imposibil şi 5 ani am muncit din greu, plecând la şcoală cu lacrimi în ochi şi întorcându-mă tot aşa. A fost proba de foc pentru mine. Ne dădeam toate examenele la timp şi învăţam pe rupte. Îmi amintesc că la gradul doi erau vreo sută de candidaţi. Ar mai fi multe de povestit. Poate unii tineri spun că sunt poveşti sau e multă naivitate. Dar aşa a fost. Îi las pe distinşii cititori să compare şi să aleagă răspunsul la întrebare. Este foarte adevărat că exista mai multă responsabilitate în activitatea didactică şi mai mult respect pentru educat. De aici venea şi respectul părinţilor pentru omul de la catedră.
"Dacă nu venea Revoluţia, azi nu mai eram la catedră"
-Ce a câștigat școala românească după 1989?
.jpg)
-Şcoala românească a câştigat mult după 1989. În primul rând a scăzut numărul orelor efectuate la clasă. S-a câştigat timp pentru pregătirea individuală . Fiecare cadru didactic are multă libertate în conceperea demersului didactic, respectând programa şcolară. Avem libertatea de exprimare, chiar dacă nu întotdeauna ne aude cineva. Am să vă povestesc o întâmplare. Cu o lună înainte de Revoluţie am avut în şcoală o inspecţie de la minister (că ne "călcau" destul de des) şi un coleg mai în vârstă, foarte bine pregătit şi mai curajos de felul lui, la o şedinţă de catedră a prezentat un citat dintr-o lucrare, dar destul de tendenţios, pentru că făcea referire la sistemul în care trăiam şi care devenise extrem de apăsător. În câteva ore am fost toţi convocaţi la şcoală, au venit de la partid şi l-au pus în discuţie propunând eliminarea dumnealui din învăţământ. Domnul era printre puţinii din Botoşani care la vremea aceea aveau doctorat. Bineînţeles că am fost ameninţaţi să votăm împotriva sa. Distinsa persoană îmi fusese profesor în liceu. Am fost câţiva colegi care i-am luat apărarea şi am stricat scenariul venit de la partid. De a doua zi au început represaliile. Dacă nu venea Revoluţia, azi nu mai eram la catedră. -Ați avut vreodată gândul că ați greșit alegând și rămânând în această profesie?
Niciodată, oricât de greu mi-a fost, nu m-am gândit că am greşit alegând să rămân în "lumea celor mici". Sunt atâtea satisfacţii sufleteşti care, de cele mai multe ori, le compensează pe cele material! Am făcut şi fac ceea ce-mi place, ceea ce mi-am dorit din copilărie.
"...aş rupe şcoala de politică!"
-Ați avut contact cu situații diverse: lucrul cu copii cu handicap grav, program clasic precum și sistem educațional Step by Step, ați aplicat metode moderne, ați avut contact cu specialiști în domeniu. Și totuși, de pe margine, criticile aduse școlii românești par și pertinenete și îndreptățite: programă încărcată și inutilă, teme în exces, evaluări nenumărate etc. Cum se văd aceste critici din interior?
-Da, criticile sunt îndreptăţite. Cadrul didactic are o putere mare de decizie cu privire la conţinuturile învăţării, la alegerea manualului, la volumul şi dificultatea temelor pentru acasă, respectând programa şcolară. Este drept că multe lucruri s-au "strâmbat" pe traseu, de exemplu problema opţionalelor. Ideea a fost generoasă şi benefică, implementarea s-a făcut aiurea pentru a se completa catedrele. Am fost în una dintre echipele care au implementat primele reforme în învăţământ. Multe probleme au pornit bine şi le-am strâmbat de-a lungul timpului din neştiinţă, din nepricepere sau din interes puţin. Evaluările sunt necesare. Dacă s-ar face corect tot timpul ar fi şi eficiente şi nu ne-am mai număra printre codaşii Europei, dând vina mereu pe câte ceva.
În ultimul timp ne consumăm prea multă energie pe fel de fel de activităţi fără aport educativ. Am devenit toţi foarte critici, în loc să îndreptăm câte puţin, măcar ceea ce depinde de noi. Niciodată nu va fi un sistem perfect, dar perfectibil este.
-Ce ați repara și ce ați schimba, dacă vi s-ar cere să reformați școala românească?
-Altă întrebare foarte dificilă! Am fost de câteva ori solicitată să ocup postul de inspector de specialitate. Nu aş fi dat randament. Viaţa mea e dincolo de uşa clasei, cu bune şi cu rele, cu mânuţe neastâmpărate, pătate de cerneală şi ochişori curioşi. Dar, dacă m-ar asculta cineva… aş rupe şcoala de politică. Conducerea şcolii trebuie să fie aleasă de colectivul didactic şi să reprezinte interesele acestuia şi ale elevilor din şcoala respectivă. Aş da posibilitatea cadrului didactic să desfăşoare mai multe activităţi educative care merg la sufletul copilului. Informaţiile şi le pot căuta şi singuri, dar "şlefuirea" cu migală a sufletului se realizează numai şi numai în preajma unui cadru didactic competent, responsabil şi sufletist. Şi, bineînţeles că ajungem la bani, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti! E necesar să se găsească o modalitate corectă de apreciere şi retribuire a cadrelor didactice, o modalitate care să încurajeze competenţa, nu "umflarea" dosarelor cu fel de fel de adeverinţe, care reale, care trase la imprimantă cu mici modificări.
"Când părintele constată că al său copil nu poate relaţiona cu succes cu cadrul didactic, să-i caute altă persoană potrivită"
-Din experiența dvs., credeți că există copii-problemă sau doar copii cu probleme? V-ați simțit vreodată depășită de situația unui copil aflat în dificultate?
-Şi unii şi alţii! Mai dureros este faptul că mulţi copii ajung o problemă din cauza părinţilor care nu ştiu sau nu vor să stabilească un echilibru între a da şi a cere. Din ce în ce mai puţini părinţi îşi fact timp să discute cu copilul, să joace cu el un joc, să-i citească o poveste. Dacă îi întrebi pe copii ce au făcut în weekend, jumătate vor răspunde că au fost la grătar, o mare parte că au avut companion calculatorul şi câţiva vor povesti lucruri mai interesante. Recent, am fost într-o vineri seară cu o prietenă la o cafea într-un local foarte frecventat. Nu prea merg în asemenea locuri pentru că nu am timp şi mă oboseşte muzica dată la maxim. Am rămas surprinsă să văd la masa alăturată un copiluţ de 4-5 ani cu părinţii. Părinţii şi prietenii consumau băuturi, fumau, discutau şi piciul avea nişte cărţi de joc pentru copii şi le tot înşira pe masă, vorbind singur. Se chema că îţi petrece timpul cu părinţii. Nu mai spun ce fum era şi câtă gălăgie! Foarte trist pentru copiluţ!
Da, sigur că am avut şi situaţii în care nu am reuşit să obţin rezultate bune cu un copil din foarte multe motive. De obicei, părinţii nu acceptă nişte realităţi în ceea ce priveşte potenţialul copilului. Fiecare dintre noi avem limitele noastre şi de aceea sunt de părere că atunci când părintele constată că al său copil nu poate relaţiona cu succes cu cadrul didactic, să-i caute altă persoană potrivită. Dar să nu arunce cu noroi în stânga şi-n dreapta, că e păcat. Mulţi truditori din învăţământ sunt jigniţi pe nedrept de părinţi.
-Cu ce este mai greu de luptat, ca dascăl: cu sărăcia, cu handicapul de orice fel al elevului, cu trauma sufletească a unui pui de om sau, dimpotrivă, cu dezinteresul părinților pentru școală?
-Cu fiecare în parte şi cu toate la un loc! Depinde cât eşti de dispus să lupţi! Cât îţi doreşti să tragi de tine pentru a face un bine! Cea mai grea este lupta cu propriile limite şi cu nesimţirea. Dar să ne amintim versurile poetului: "O luptă-i viaţa!/Deci, te luptă! Cu dragoste de ea, cu dor".
Alte realizări:
- responsabil de cerc pedagogic de ceva ani,
- expert în educaţie,
- participant la numeroase cursuri, conferinţe şi simpozioane.
A organizat împreună cu câteva colege inimoase Concursul Regional "Cărţile copilăriei", care s-a bucurat de un real succes.
Este coautoare la 4 lucrări de specialitate:
- Activităţi în completare pentru cl. I şi a II-a (cu d-na prof. Maria Baciu),
- Datini şi obiceiuri din jud. Botoşani - opţional pentru cl a III-a şi a IV-a( cu Mărioara Şchiopu şi Mihaela Berciuc),
- Zile de sărbătoare – opţional pentru cl a III-a şi a IV-a (cu Steluţa Iacob şi Otilia Arcire),
- Start… în cuvinte (cu Marilena Chelariu şi Luminiţa Stoica).
În 2012, împreună cu două colege inimoase - Marilena Chelariu şi Dana Simion, a înfiinţat o asociaţie - "Educatori creativi-copii inventivi", care acum are 40 de membri- cadre didactice şi părinţi.
În cadrul asociaţiei a desfăşurat câteva proiecte interesante:
- Conferinţa Interjudeţeană - "Creativitatea –un pas spre performanţă", invitat prof. dr. Florian Colceag, specialist international în educaţia de excelenţă- 300 de participanţi,octombrie 2012,
- Conferinţa judeţeană "Colaborarea educator-părinte- copil" - invitat psiholog Irina Petrea (Supernanny) - 200 participnţi, mai 2013,
- Conferinţa Interjudeţeană "Soluţionarea crizei actuale- şansă pentru viitorul copiilor noştri", invitat prof. dr. Florian Colceag- 150 participanţi, noiembrie 2013
- Club de vacanţă – vara 2012 şi 2013.
(A consemnat Florentina Toniță)
