Peste 280 de copii din Botoșani au susținut examenele Cambridge Young Learners of English - sesiune YLE organizată la Cambridge Star (Foto)

Sâmbătă, 28 iunie 2025, centrul Cambridge Star a fost plin de emoție, curaj și pași mici către un viitor mare. Peste 280 de copii din Botoșani cu vârste între 8 și 12 ani au participat la prima sesiune de examene Cambridge Young Learners of English (Starters, Movers și Flyers) din acest an.

Pentru 120 dintre acești copii a fost primul lor examen Cambridge, Pre A1 Starters. A fost prima dată când au pășit într-o sală de examen, într-un cadru oficial, unde emoțiile păreau mai mari decât ei. Cu încredere, entuziasm și pași mici, dar siguri, candidații au demonstrat tot ce au învățat în sala de curs alături de profesorii Cambridge Star.

 

Alături de ei, 97 de copii au susținut nivelul A1 Movers, iar 70 A2 Flyers, continuând cu încredere parcursul educațional început în anii anteriori. Acești copii și-au demonstrat angajamentul față de învățare, parcurgând cu seriozitate toate etapele necesare pentru a-și consolida competențele lingvistice în limba engleză.

„Să vezi un copil de 7 ani emoționat, dar hotărât, că își ia locul la masă și începe un examen internațional, e ceva ce te lasă fără cuvinte. Acești copii sunt mai puternici decât credem și merită să fie felicitați, nu doar pentru rezultate, ci pentru curajul de a păși într-o lume nouă. În spatele fiecărui pas curajos făcut de acești copii se află părinți care au avut încredere în echipa Cambridge Star să-i însoțească și să îi susțină pe drumul către succes. Le mulțumim pentru încredere, pentru sprijinul constant și pentru că au înțeles cât de valoroasă este investiția în educația de calitate”, menționează Elisabeta Maxim, director general Cambridge Star.

Deși se desfășoară într-un cadru de examen, testarea Cambridge YLE este concepută special pentru a fi o experiență pozitivă, accesibilă și adaptată copiilor. Fără presiunea notelor sau a competiției, aceste examene încurajează exprimarea liberă în limba engleză, ajutându-i pe cei mici să își dezvolte încrederea, să se familiarizeze treptat cu ideea de evaluare și să își recunoască progresul într-un mod clar și încurajator. Susținerea unui examen la o vârstă fragedă devine astfel un pas natural în construirea unei relații sănătoase cu învățarea și cu propria evoluție.

Cambridge Star continuă astfel misiunea sa de a susține și dezvolta potențialul fiecărui copil din Botoșani, pregătindu-i nu doar pentru examene, ci pentru un viitor în care limba engleză deschide uși și creează oportunități.

Următoarea sesiune de examene Cambridge pentru copii va avea loc pe 25 iulie 2025, iar echipa Cambridge Star îi așteaptă cu brațele deschise pe toți copiii care s-au înscris.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

astăzi, 22:03

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

astăzi, 20:46

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

astăzi, 19:30

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...