Ministrul Educaţiei a pus demisia pe masa premierului: ”Nu dăm oameni afară, nu tăiem salariile!”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, luni seară, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. ”Premierul are demisia mea pe masă”, a transmis ministrul.

”Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii”, a afirmat ministrul Daniel David, luni seară, la Antena 3.

 

Potrivit lui David, pe termen mediu în legea salarizării unitare ”trebuie să pornim ca punct pe start pentru profesorul debutant cu salariul mediu brut pe economie şi de acolo discutăm de celelalte lucruri”.

”Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a explicat ministrul Educaţiei.

Întrebat de ce a simţit nevoia să spună că are demisia pe masa premierului, Daniel David a răspuns: ”Premierul ştie foarte clar cum am discutat la preluarea acestui mandat. Eu am înţeles că analiza tehnico-financiară a scos în evidenţă aceste anomalii în zona educaţiei. Am spus da, le normalizăm, dar nu pot ieşi din cele două principii: raţionalitate, adică cum sunt practicile europene, şi principiul decenţei, cât ne permitem. Pe termen scurt, în educaţie şi în cercetare, nu cred că ne permitem să dăm oameni afară şi nici să ne gândim la reduceri de salarii”.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...