A absolvit Liceul "A.T.Laurian" Botoșani, apoi Facultatea de Ziaristică București, promoția 1976.
A activat în diverse domenii, primul loc de muncă, cu care se și mândrește, fiind cel de metodist la Biblioteca Raională Botoșani. Urmează o perioadă ca funcționar la Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Botoșani, după care ocupă posturi de lucrător la Oficiul Poștal Botoșani și merceolog la Întreprinderea Textilă Moldova.
Cariera jurnalistică ocupă, însă, un loc aparte in viața lui Mircea Oprea. Este redactor, redactor de rubrică, iar după 1989 redactor-șef adjunct și redactor-șef la ziarul Clopotul (devenit după 1989 Gazeta de Botoșani), apoi director la SC Vega (editorul Gazetei de Botoșani). Părăsește o vreme jurnalismul, pentru a activa ca metodist pe domeniul cultural la Casa Tineretului, dar îl regăsim apoi pe funcția de redactor-șef la Curierul de Botoșani. Botoșănenii îl cunosc și din perspectiva administrativă a Botoșanilor postdecembriști, Mircea Oprea fiind consilier al președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, consilier al primarului în cadrul Primăriei Botoșani, precum și consilier al prefectului, în cadrul Prefecturii județului Botoșani. În prezent este pensionar.
Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, al Societății Ziariștilor din România și al Asociației Jurnaliștilor de Turism din România.
A debutat în presă în anul 1971, în ziarul Clopotul. În anul 1990 a publicat aforisme în "Revista de filozofie", îar în 1999 semnează pagini de proză în revista Hyperion.
Debut în poezie în anul 1971.
Publică volume: Gravitația lumii (poezie, Ed. Litera, 1988), Polul Est (versuri, Ed. Litera, București, 2010), Mirarea de mine (eseuri, Ed. Limes, 2010), Mirarea de voi (eseu, Editura Conta, Piatra Neamț, 2012), Să dai mâna cu președintele (proză scurtă, Ed. Axa, 2012), Împăcarea cu lumea – Jurnalul de Curtești (proză, Ed. Zona Publishers, 2013).
Ultima sa carte, Împăcarea cu lumea – Jurnalul de la Curtești, a fost lansată la Botoșani în urmă cu câteva zile, bucurându-se de aprecierea criticii literare, editorul său, Paul Gorban, neezitând să o considere Cartea Vieții lui Mircea Oprea.
Un jurnal atipic - am spune, în absența unei minime cronologii-, cartea lui Mircea Oprea capătă, mai degrabă, dimensiunea unei cronologii personale, o așezare în timpul ființei, pentru care autorul manifestă o înțelegere pe care o transmite și celor din jur.
Chiar dacă menține temelia unor rigori convenționale, Mircea Oprea reconstruiește fără a dinamita sau măcar șubrezi structura de rezistență a noțiunii de jurnal, jurnal căruia îi conferă, însă, vibrația stilistică și metaforică a unui mecanism care se desfășoară în sinele scriitorului, dar și al cititorului deopotrivă.
Cu toate acestea, există o autenticitate a concretului imediat care se dezvăluie prin creație, în care ființa vie, scriitorul, este expusă unor radiografii dure, un suflet aflat în perpetuă evoluție, o continuă mirare, cu toate spaimele și descoperirile ce se nasc ulterior.
Transpare din Jurnalul de la Curtești nevoia de împăcare cu lumea a lui Mircea Oprea, dar și o solitudine orgolioasă fără să fie mândră (cel puțin nu în sensul creștin al mândriei de sine), un scriitor cu un discurs presărat de abia simțite obsesii, precum și gânduri pe care nu le expune gratuit, chiar dacă le conturează în notații simple, rostite amplu ca în niște desfășurări de armată pe timp de pace, cu acel răgaz cadențat purtat prin deșertul unui război care întârzie tocmai pentru că, odată pornit, ar dezvălui o risipă de inimi.
Mircea Oprea oferă 350 de pagini lipsite de stridențe, fără rostiri patetice, o carte care se așază în preajma cititorului înfășurându-l nevăzut ca într-un claustru intelectual.
Pentru că Jurnalul de la Curtești nu te incomodează, dar nici nu îți lasă tihna parcurgerii fără surprinzătoare piedici.
Aerul Curteștilor din cartea Împacarea cu lumea are, pe alocuri, nuanțe pronunțat meditative întâlnite în Călătoria lui Natsume Soseki. Inițiatic fără povara povârnișului ascetic, filosofic doar în structura meditativă și voit demonstrativă, deși stârnește nostalgii intelectuale de anvergură, Mircea Oprea are meritul de a-și invita cititorul părtaș la propria existență, un egal fără de care el, autorul, nu își află menirea.
(Florentina Toniță)
