IPS Teofan: "Biserica este o scară către Cer"
Stiri Botosani Tuesday, 29 May 2012 CulturăÎnalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit duminică, în sobor de preoţi şi diaconi, slujba de sfinţire a locului viitoarei biserici din cartierul botoşănean ANL Bucovina. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Marian Timofte, consilier administrativ bisericesc, şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani. Sute de credincioşi, alături de membri ai administraţiei locale, au participat la ceremonia religioasă de binecuvântare a locului şi de sfinţire a crucii pentru sfântul altar al noii biserici ce o va avea ca ocrotitoare pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
În cuvântul adresat credincioşilor, după slujba de sfinţire, IPS Teofan a subliniat importanţa bisericii în mântuirea credincioşilor.
"Această nouă biserică va da cu certitudine o nobleţe cu totul aparte acestui cartier din punct de vedere arhitectural şi peisagistic, dar mai ales ea va aduce nobleţe întru Domnul, întrucât o biserică este importantă în mod special pentru că în ea se săvârşeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Jertfă a Liturghiei. În această biserică, toţi cei împovăraţi, trişti şi îngânduraţi, prin participarea la Sfânta Liturghie şi la sfintele slujbe, îşi vor limpezi viaţa şi se vor întoarce la casele lor cu mai multă putere şi mai mult curaj pentru că biserica îl aduce pe Dumnezeu şi Îl oferă oamenilor. Această biserică cu greu, cu uşor se va construi, însă părintele paroh va vedea că este mult mai greu să-i aduni pe oameni sub cupola bisericii, să-i faci să înţeleagă că fără Hristos nu reuşim nimic adevărat în viaţă şi să-i convingă pe credincioşi că biserica este o scară către Cer, pe care îngerii coboară şi pe care oamenii au puterea să urce către Dumnezeu", a spus IPS Teofan.
Au mai rostit alocuţiuni pr. protopop Lucian Leonte şi pr. paroh Liviu Ilie Florariu, care a mulţumit binefăcătorilor şi celor prezenţi la eveniment.
Potrivit celor precizate de preotul paroh Liviu Ilie Florariu, demersurile pentru ridicarea noii biserici au fost începute în 2008. În 2009 a fost turnată temelia, iar anul trecut s-a început lucrul la ziduri, în momentul actual zidurile având înălţimea de 2,30 m. Biserica va avea la final lungimea de 25 m, lăţimea 7 m, iar la abside va număra 11 m. (Ziarul Lumina)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!
Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...
Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?
Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...
Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.51 secunde