Monahia Sofronia are o fragilitate aparentă, o sfiiciune de căprioară, însă tocmai această gingășie îi dă forță și curajul de a căuta dincolo de lumesc. Maica Sofronia nu are vârstă. Viul privirii te cuprinde și te îmbrățișează de cum te vede. Copilărește șotios în spatele obiectivului aparatului de fotografiat, pentru ca apoi să te surprindă cu o înțelepciune sănătoasă.
15 ani în lume. 25 în mănăstire. Adunați, anii se rostogolesc într-un soi de recunoștință față de tot ce a primit de la viață. ”Am visat de la 10 ani să vin la mănăstire, nu am spus la nimeni. Bunica nu mă lăsa, dar am venit de la 15 ani. Așa a fost chemarea”, mărturisește și imediat obrajii se prefac în roșu-mac.
Nu vorbește despre ea în fața camerei video. Se retrage într-o intimitate pe care nu mai îndrăznești să o atingi. Închizi camera și o însoțești.
”Sunt încercări multe. Dar maica stareță a știut, fiind în vârstă, a avut răbdare cu mine. M-a ținut mulți ani soră în mănăstire, vreo cinci ani, să vadă dacă sunt cu adevărat hotărâtă”, șoptește zâmbind Maica Sofronia. În mănăstire a prins drag de fotografie. Demult, când era copilă, tare îi plăcea să deseneze. Acum, toată bucuria se adună în obiectivul aparatului de fotografiat.
A început cu un telefon. Acolo a simțit prima dată că în fața ochiului se desfășoară viața, creația lui Dumnezeu. Apoi, puțin câte puțin, a reușit să își cumpere aparatul de fotografiat. A studiat mult, a experimentat, a privit cu sârg în dreapta și în stânga, a înțeles că fotografia nu înseamnă să ”furi” ceva din viață, ci să dăruiești totul.
(Re)facerea lumii prin obiectivul aparatului de fotografiat devine pentru călugărița Voronei o călătorie spirituală, o explorare a divinului în cotidian. Și, da, fotografiile Maicii Sofronia sunt despre frumusețea dăruirii…
”Phos” – lumină. ”Grafie” – scriere
Fotografie. A scrie cu lumină, ca și cum ai compune, în altarul vieții, o icoană. ”În Ortodoxie, arta sacră nu imită realitatea, ci respiră odată cu ea”, ne spune un călugăr fotograf, Părintele Ioan din îndepărtata Franță.
Într-o lume în care tehnologia avansează cu pași repezi, iar imaginile devin o parte esențială a comunicării noastre zilnice, povestea Maicii Sofronia, călugărița Voronei pasionată de fotografie, ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care arta vizuală poate reflecta și interpreta (re)facerea lumii, revenirea la puritatea inițială.
Pentru Maica Sofronia Avieriței, fotografia nu este doar o bucurie a prezentului, ci și un mijloc de a explora și de a înțelege creația divină.
A fotografia înseamnă, mai presus de toate, a avea răgaz, a observa, a medita. Prin obiectivul aparatului de fotografiat, Maica Sofronia observă detalii pe care mulți dintre noi le ignorăm. Fie că este vorba despre razele soarelui care pătrund prin frunzele unui copac, despre florile care înfloresc în preajma mănăstirii sau despre vietățile pe care le întâlnește, fiecare imagine devine o fereastră către o lume plină de frumusețe și semnificație. În acest sens, fotografia devine un instrument de meditație, un mod de a se conecta cu Dumnezeu și cu Creația sa.
”Îmi place să surprind momente frumoase și să păstrez amintiri prin imagini, ele rămân mărturii peste timp. Îmi place să surprind în mod deosebit tot ceea ce are legătură cu creația lui Dumnezeu. Apusurile, un curcubeu, ploaia, păsările, pădurea, natura și toate acele mici detalii pe care uneori, în agitația de zi cu zi, uităm să le observăm. În timpul liber, când merg prin pădure, îmi place să mă opresc și să fotografiez momentele care îmi atrag atenția”, spune Maica Sofronia.
”Viața noastră întreagă este rugăciune. Rugăciunea este viața noastră”
Rugăciunea și fotografia. La prima vedere par lumi diferite. Una e tăcută, lăuntrică. Cealaltă e exterioară. Dacă le așezi una lângă alta, se completează. Când te rogi, oprești gândurile. Când fotografiezi, oprești timpul.
”Monahul este chemat să se îmbrace într-o viață de rugăciune neîncetată. A te ruga înseamnă a fi în comuniune, în permanență cu Dumnezeu, în taina iubirii veșnice la care suntem chemați cu toții. Rugăciunea nu este limitată doar la biserică sau la anumite momente din zi. Monahul se roagă întotdeauna și pretutindeni, pentru toți și toate, fiindcă tot ceea ce săvârșește este spre slava lui Dumnezeul. Viața noastră întreagă este rugăciune. Rugăciunea este viața noastră”, rostește măicuța.
Marii fotografi spun că, atunci când apasă pe declanșator, simt că "mulțumesc". E o formă de recunoștință, de împăcare cu lumea și cu sinele.
”În fotografie este arta întâlnirii cu frumusețea vieții, care este iubirea din divinitatea lui Dumnezeu! În fotografii îți pui o parte din sufletul plin de emoții, din tot ceea ce trăim și devenim o parte din ea. Poate uneori nu se vede, dar se simte cu tot sufletul. Focalizăm cu grijă, de parcă am încerca să oprim timpul. Chiar și lucrurile obișnuite devin sacre atunci când se desprind de lângă noi ca o frunză la sfârșit de octombrie. Oamenii sensibili știu să se oprească și să se minuneze în fața unui curcubeu, să zâmbească unei flori. Să privească marea și să guste din liniștea și furtuna infinită, cu toate bucuriile mici și simple. În liniștea naturii poate un suflet sensibil să se bucure de creația lui Dumnezeu”.
Maica Sofronia nu fotografiază pentru validare în fața lumii. Ea fotografiază ca să mărturisească. Mărturisește frumusețea ascunsă a vieții simple, mărturisește frumusețea Voronei și splendoarea Mănăstirii. ”Pentru mine, fotografia este o modalitate de a păstra momente frumoase și unice, dar și de a promova locurile deosebite de la Mănăstirea Vorona și din împrejurimi. Pentru că îmi place să surprind prin fotografie frumusețea și emoția pe care le văd în jurul meu”.
Suntem, în lume, captivi ai rețelelor sociale, suntem dependenți de tehnologie, de confort. Fotografia ne trage în lume. Rugăciunea te trage înăuntru: în smerenie, în ascultare. Monahia Sofronia fotografiază pentru Dumnezeu.
”Fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de o clipă, tot ce e frumos începe cu Dumnezeu, fiecare dintre noi simte nevoia de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune de taină, Frumusețea naturii este felul tainic al lui Dumnezeu de a ne spune că ne iubește infinit. Fiecare clipă în viața noastră este un timp pe care Dumnezeu dorește să îl petreacă cu noi. Fiecare are locul lui, rostul lui și bucuria lui în cer și pe pământ. Să fim recunoscători pentru ceea ce avem în viață”, ne mărturisește Maica.
”Fotografia nu este doar tehnică, ea este dorința de a oferi frumosul semenilor”
E nevoie de suflet, de rugăciune, de pace. Pentru că fotografia nu poate fi doar învățată, ci trebuie trăită în emoție, spune călugărița fotograf. Pentru că, dacă ai învățat anumite metode sau tehnică, dar nu ai pus suflet și emoție în fotografie, atunci ai ratat esențialul. ”Fotografia nu este doar tehnică, ea este dorința de a oferi frumosul semenilor, de a bucura sufletele celor ce o văd. Fotografia este un izvor nesecat de cunoaștere. În fotografie nu doar creez pur și simplu ceva ca să fie admirat, ci îmi doresc să schimb atmosfera, peisajul, prin comunicarea cu Dumnezeu. Credința este un dar pe care fotograful îl primește într-o nevinovăție deplină și prin acest dar chiar el, un simplu om înzestrat cu o inimă smerită, poate săvârși lucrările lui Dumnezeu”.
”Fotografia este pentru mine o pasiune născută din dorința de a surprinde momente unice din creația lui Dumnezeu. Îmi place să surprind lucruri pe care poate uneori oamenii nu le observă: o lumină frumoasă, un peisaj, o floare, un animal sau pur și simplu un moment. Pentru mine, fotografia înseamnă și să mă opresc puțin din agitația de zi cu zi și să privesc. Atunci când fotografiez, simt bucurie și liniște și pare că mă bucur mai mult de ceea ce a creat Dumnezeu. Cred că printr-o fotografie pot păstra un moment, dar mai mult decât atât, pot transmite și oamenilor puțin din bucuria și emoția pe care le-am simțit eu atunci când am văzut acel lucru”, ne spune Maica Sofronia, călugărița care a găsit pacea în rugăciune și frumusețea rugăciunii în tot ce a creat Dumnezeu pe pământ.
Video / Foto / Montaj: Florin Timofte
