Fermierii pot solicita ajutor de stat in favoarea bunastarii pasarilor si a bunastarii si protectiei porcinelor

Fermierii pot solicita ajutor de stat in favoarea bunastarii pasarilor si a bunastarii si protectiei porcinelor
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor interesaţi că eliberează, beneficiarilor ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi, respectiv, în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, adeverinţe pentru accesarea de credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile comerciale care au încheiat convenţii cu Agenţia.

APIA informează, de asemenea, că a încheiat, în acest sens, două noi convenţii: cu BRD – Groupe Societe Generale SA şi respectiv cu Banca Comercială Intesa Sanpaolo România.

Astfel, până în prezent, Agenţia a încheiat convenţii de acest fel cu un număr total de cinci bănci.

Informaţii suplimentare: APIA eliberează, la solicitarea scrisă a beneficiarului, o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus Cererea pentru solicitarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor şi, respectiv, în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor şi, de asemenea, că au fost efectuate verificările administrative asupra Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare.

În adeverinţă este menţionată şi suma calculată în baza Cererii pentru solicitarea ajutorului de stat. Mentionăm că, până în prezent, la Centrul Judetean A.P.I.A. Botosani au fost depuse 7 cereri pentru solicitarea ajutorului de stat în favoarea bunăstării păsărilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

astăzi, 19:43
32

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

astăzi, 19:17
64

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...

PSD-iștii din Botoșani și-au depus candidaturile pentru Primărie și Consiliu Local! Cosmin Andrei: „Mi-au cerut să candidez în continuare” (foto, video)

astăzi, 18:49
132

Cosmin Andrei, primarul în funcție al municipiului Botoșani, și-a depus candidatura pentru Primăria Botoșani. Tot astăzi a fost depusă și lista de candidați pentru consilieri municipali...