Primavara vine duminica. Nu se stie cat tine!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) nu riscă să facă prognoze publice mai mari de trei zile, dând oficial doar asigurări că va mai ninge până vineri, iar sâmbătă, în timpul zilei, va adia un început de primăvară. Mai departe, informaţiile despre starea vremii se dau mai mult pe surse, mai multe publicaţii media oferind deja informaţii contradictorii: fie de duminică vremea se încălzeşte, fie vin iar ninsorile.

În aceste condiţii, oficialii ANM au declarat pentru Antena3.ro că nu se poate face o predicţie sigură pentru venirea primăverii, dar au spus că potrivit datelor pe care le deţin acum, se pare
că duminică şi luni vom avea vreme frumoasă. Practic, am putea spera ca de luni, 15 martie, primăvara să-şi intre în drepturi. Astfel, ziua de luni va marca un început timid de primăvară, după câteva zile de creştere gradată a temperaturilor şi se vor înregistra temperaturi maxime de 9-10 grade Celsius, cu cer temporar noros, condiţii de precipitaţii mixte şi o temperatură minimă de -2 grade.


PROGNOZA METEO PENTRU 12-14 MARTIE

Vineri

Cerul va fi mai mult noros şi local va mai ninge, în majoritatea regiunilor. Excepţie va face sudul ţării, unde înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, mixte, se vor semnala pe arii restrânse. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade. În zonele joase, noaptea, izolat se va produce ceaţă.

Sâmbătă

În nord-vestul şi centrul ţării vor fi înnorări şi local va ninge, îndeosebi la munte. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat vor cădea precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -8 şi 0 grade, posibil mai coborâte în depresiuni. Izolat în zonele joase, mai ales din sud şi sud-est, va fi ceaţă.

Duminică

Cerul va fi variabil, dar va prezenta înnorări in regiunile nordice si nord-vestice, unde pe arii restânse vor fi precipitatii mixte, iar la munte, local, va ninge. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade. Izolat în zonele joase va fi ceaţă.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, prins de polițiștii botoșăneni!

astăzi, 11:57

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Franța pentru executarea unei pedepse privative de liber...

Ministerul Finanțelor propune modificări semnificative pentru Registrul de evidență fiscală

astăzi, 11:54

Potrivit unui proiect de ordin de ministru, plătitorii de impozit pe profit vor continua să fie obligați să țină Registrul de evidență fiscală folosind modelul actual, însă vor dispăr...

Adevărul din spatele ouălor bio. Un fermier din Botoșani ne spune cum putem recunoaște ouăle ecologice autentice!

astăzi, 11:07

Vladimir Bardăuș, administratorul unei ferme ecologice de găini ouătoare din localitatea Ungureni, județul Botoșani, atrage atenția asupra celor mai importante detalii pe care orice cumpărăto...

-->