Rugbiștii naționalelor României și Spaniei, bătaie generală într-un club din Botoșani

Șapte componenți ai celor două naționale de rugby, României și Spaniei, care s-au întâlnit pe Municipal sâmbătă la amiază, au mers aseară într-un club situat în zona Casei Sindicatelor din municipiul Botoșani.

La un moment dat, însă, după miezul nopții, între cele două grupuri a izbucnit un scandal monstru, pe fondul consumului de alcool și a unui schimb de replici mai acid între mai mulți jucători din ambele tabere.

Astfel, între patru români și trei spanioli a început un adevărat meci de box, aceștia împărțindu-și pumni și picioare cu nemiluita.

 

Bătaia putea degenera în foarte scurt timp între toți membrii grupurilor, astfel că agenții de securitate ai clubului au pulverizat o cantitate impresionantă de spray lacrimogen în club, reușind să îi despartă pe scandalagii, dar să și creeze panică între ceilalți clienții ai localului.

Oamenii de ordine au apelat și serviciul 112, la fața locului ajungând mai multe echipaje de poliție, însă conflictul se stinsese deja. Deși plini de sânge, sportivii au refuzat să meargă la Urgențe, aceștia mergând direct la hotelurile unde erau cazați, fiind informați și antrenorii lor.

Reprezentanții celor două echipe nu au putut încă fi contactați, însă aceștia au menționat că nu doresc să depună plângeri.

Se pare totuși că acest conflict a apărut după ce naționala de rugby a României, a învins categoric reprezentativa Spaniei, scor 24-7, pe municipalul de la Botoșani, sâmbătă, în preliminariile Campionatului Mondial.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul Bolojan nu va mai prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie!

astăzi, 18:15

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat faptul că decizia de a nu prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie a fost luată fără opoziție &i...

Ministrul Apărării: „Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte. Ne vom proteja ţara”

astăzi, 17:00

Dronele rusești care vor pătrunde în spațiul aerian al României vor fi doborâte, a anunțat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, precizând că autoritățile sunt î...

Homeschooling-ul ar putea deveni legal în România. Ministru: „Există în toate țările moderne”

astăzi, 15:41

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că intenționează să reglementeze sistemul homeschooling în România, oferind astfel părinților care doresc această opțiune acces legal...