Marius Croitoru şi-a încheiat cariera de fotbalist. Mijlocaşul de 37 de ani şi jumătate a ajuns la un acord, pe cale amiabilă, cu oficialii clubului ACS Poli Timişoara pentru rezilierea contractului și zilele acestea va semna un angajament cu FC Botoșani unde va fi cooptat în conducerea tehnică a echipei.
A fost om de bază în formaţia bănăţeană, care a ajuns, sezonul trecut, în finala Cupei Ligii, în semifinalele Cupei României şi s-a salvat de la retrogradare, deşi a început campionatul cu o penalizare de 14 puncte. „Vreau să le mulţumesc colegilor, domnului preşedinte şi domnului primar pentru tot. Acum voi începe o nouă carieră şi sunt foarte entuziasmat de acest lucru”, a declarat fostul căpitan de la ACS Poli Timişoara.
După 317 meciuri şi 21 de goluri în Liga I şi cu experienţe în Kazahstan, Croitoru şi-a ales nouă meserie. Fostul jucător al Stelei urmează de ceva timp cursurile Şcolii de antrenori de la Chişinău, iar de luna viitoare va intra în posesia Licenţei B. Astfel, Marius Croitoru nu va sta departe de sportul care i-a oferit atâtea satisfacţii. sursa