Ce trebuie să se întâmple ca Andone să rămână la Botoșani?

Bogdan Andone recunoaște că are oferte deja, însă va lua o decizie la finalul sezonului, după barajul cu Mioveni.

Ce trebuie să se întâmple ca Andone să rămână la Botoșani?

 Bogdan Andone  Foto: nordestnews.ro

Andone a fost invitat prin telefon, de Horia Ivanovici, la emisiunea Fanatik Superliga, unde a discutat despre FC Botoșani și Valeriu Iftime. Dar și despre viitorul său ca antrenor.

„Prima discuție o voi avea cu domnul Iftime. I-am promis dânsului, am colaborat bine, apoi vom vedea. În afara faptului că e un patron extraordinar, care ar fi un exemplu pentru fotbalul românesc, tot ceea ce promite sau e scris în contract se plătește”, a spus Bogdan Andone.

 

Tehnicianul de la FC Botoșani s-a declarat foarte mulțumit de relația cu patronul său, finanțatorul Valeriu Iftime.

”Absolut niciodată nu sună sau să vadă cine joacă, ce joacă, ce se întâmplă, de ce unul sau altul, absolut niciodată. Tot timpul, după jocuri, discutăm puțin despre ce a fost pozitiv sau mai puțin pozitiv, indiferent de rezultat. Mi se pare relația extraordinară de patron-antrenor”, a explicat Andone.

Despre viitorul său la FC Botoșani, antrenorul recunoaște că, deși ate deja oferte de la alte echipe, prima opțiune rămâne formația pe care o antrenează în prezent. Însă, tehnicianul dă de înțeles că totul depinde de meciul cu Mioveni.

”Prima opțiune rămâne Botoșani, în cazul în care vom rămâne în Liga 1”, a spus Bogdan Andone despre patronul lui FC Botoșani.

Antrenorul a spus că are oferte și din Cipru, unde a antrenat înainte de FC Botoșani, la Apoel Limassol.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scandal la Suceava în jurul centurii spre Botoșani!

astăzi, 13:29

Un nou scandal administrativ a izbucnit la nivelul municipiului Suceava, în jurul celei de-a treia etape a rutei alternative Suceava – Botoșani, adică tronsonul de la podul peste râ...

Metoda prin care mai mulți tineri din Botoșani au ales să se răcorească în toiul nopții!

astăzi, 13:01

În cursul nopții acestor zile, polițiștii locali care asigură monitorizarea video a municipiului Botoșani au surprins, prin intermediul camerelor, mai mulți tineri care au intrat să se sc...

Revolta unei botoșănence, studente în Iași, după călătoriile cu trenul la 35 de grade: „RUȘINE, REGIO!”

astăzi, 12:37

Călătoria cu trenul este varianta cea mai accesibilă din punct de vedere financiar nu doar pentru studenți, ci și pentru mulți oameni. Însă, condițiile în care se desfășoară ace...